Flash Feed Scroll Reader

Arhivă | august, 2012

Clujul se înfrăţeşte cu un judeţ din Suedia pentru dezvoltarea de relaţii economice şi proiecte comune

Clujul se înfrăţeşte cu un judeţ din Suedia pentru dezvoltarea de relaţii economice şi proiecte comune

Consiliul Judeţean  (CJ) Cluj va semna pe 2 septembrie 2012 Protocolulul de Cooperare între Cluj şi judeţul Blekinge din Suedia. Ceremonia se va desfăşura la Primăria Turda, iar prin acest document oficialii speră că cele două părţi vor da curs unei reale cooperări în plan economic, social şi  cultural.

“Prin semnarea protocolului de colaborare cu judeţul Blekinge din Suedia realizăm un prim pas, esenţial, în stabilirea unui mecanism concret de colaborare cu partea suedeză. Urmează ca, în viitor, să dăm şi consistenţă acestui demers, prin aprofundarea şi identificarea unor proiecte comune, având în vedere experienţa şi bunele practici care ne pot fi transmise de către partea suedeză”, a declarat Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.
Parteneriatul dintre cele două judeţe s-a concretizat în urma iniţiativei Ambasadei României în Suediei precum şi a Grupurilor Parlamentare de Prietenie România-Suedia şi Suedia-România, reprezentate prin  prin preşedinţii Alexandru Cordoş şi Peter Jeppsson.

Cele două judeţe vor avea ca obiective în perioada următoare crearea condiţiilor pentru colaborare în domeniile economic, cultural, turistic, social, medical, efectuarea de schimburi de experienţă între unităţile de învăţământ din cele două judeţe precum şi schimburi de experienţă şi bune practici în domeniul administraţiei publice în general şi al întocmirii de proiecte şi accesării fondurilor europene în special, informează reprezentanţii CJ Cluj.
Clujul mai are înfrăţiri încheiate  cu Departamentul Allier din Franţa, Judeţele Fejer şi Baranya din Ungaria, Provinciile Parma, Trento, Veneto şi Terni din Italia, Provincia Shandong din China precum şi cu Voievodatul Malopolska din Polonia.

Publicat in sectiunea : Economic - FinanciarComentariile sunt închise pentru Clujul se înfrăţeşte cu un judeţ din Suedia pentru dezvoltarea de relaţii economice şi proiecte comune

Investiţii de 7 milioane de euro în industria clujeană de HiTech. Informaticienii vor să atragă fonduri europene

Investiţii de 7 milioane de euro în industria clujeană de HiTech. Informaticienii vor să atragă fonduri europene

Sectorul local de IT îşi miscă motoarele şi caută  să obţină finanţări din bani europeni. Astfel,15 entităţi din sectorul IT&C, alături de universităţi de cercetare avansată din Transilvania, au înfiinţat Polulul de competitivitate pe IT – Polaris. Principalul obiectiv al asocierii este creșterea competitivităţii și inovației tehnologice, prin consolidarea procesului de interacţiune dintre membri și stimularea implicării instituțiilor din învățământul superior în cercetare și în formarea continuă de specialişti IT&C, după cum informează unul dintre iniţiatori, ARIES Transilvania

Polul de competitivitate în IT va oferi beneficiarilor – IMM-uri, companii IT, instituții de învățământ superior, furnizori de servicii de sănătate și administrația publică – atȃt accesul la tehnologii avansate, servicii moderne de cloud computing, cȃt şi oportunități de formare şi transfer tehnologic.

Investiţiile vor depăşi 7 milioane de Euro, se vor derula pe perioada a doi ani şi vor genera peste 500 de posturi cu înaltă calificare.

Membrii Polului vor depune un pachet de proiecte pentru  finanţare din fonduri europene prin intermediul Programului Operaţional Sectorial pentru Creşterea Competitivităţii Economice, Axa Prioritară 1 „Un sistem de producţie inovativ şi ecoeficient”, D.M.I. „Dezvoltarea durabilă a antreprenoriatului”, Operaţiunea „Dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor de interes naţional şi internaţional” pentru a accelera derularea programelor strategice menite să faciliteze transferul tehnologic.

Alături de învăţământul superior şi de serviciile medicale, IT-ul a fost constant o industrie motoare a Clujului. Polaris vine să coaguleze energiile existente şi să oficializeze această realitate, asigurând cadrul unei funcţionări sinergice între factorii de progres ai regiunii. Creşterea competitivităţii unei regiuni atrage resurse, declanşează energiile creatoare şi duce în cele din urmă la creşterea calităţii vieţii în acea zonă şi la o dezvoltare sustenabilă. Vrem să atragem oameni talentaţi, nu să-i mai pierdem. Ne propunem să asigurăm cadrul necesar pentru ca inovarea şi educaţia să devină prioritar”, precizează Marcel Borodi, unul dintre promotorii acestui proiect, Preşedinte ARIES Transilvania şi CEO Brinel.

ARIES este Asociaţia Română pentru Industria Electronică şi Software, cea mai mare şi influentă organizație creată pentru industria IT&C din România, cu 4 filiale zonale la: Timișoara, Brașov, Cluj și Craiova.

Publicat in sectiunea : Economic - FinanciarComentariile sunt închise pentru Investiţii de 7 milioane de euro în industria clujeană de HiTech. Informaticienii vor să atragă fonduri europene

Grevă la Lufthansa

Grevă la Lufthansa

Personalul navigant de pe aeronavele comerciale ale principalei companii aeriene germane Lufthansa a intrat în grevă vineri la Frankfurt începând cu ora 05.00 (06.00 ora României), iar aceasta va dura până la ora 13.00 (14.00 ora României), a anunţat joi seara sindicatul german Ufo.

Sindicatul german al personalului navigant de pe aeronavele comerciale, Ufo, a afirmat marţi că această grevă a fost comunicată în ultimul moment, aceştia revendicând creşterea salariilor pentru membrii săi.

Joi dimineaţa, sindicatul a anunţat pe site-ul său de Internet că „vineri va fi prima zi în care greva se va concretiza”, dar nu a precizat ce aeroporturi vor fi vizate.

Compania aeriană a anunţat că va „depune toate eforturile” pentru a reduce atât cât este posibil consecinţele grevei şi pentru a-şi informa cât mai bine clienţii.

Aproximativ 840 de zboruri ale companiei decolează şi aterizează în fiecare zi pe aeroportul din Frankfurt (vest), care constituie baza principală a companiei.

Publicat in sectiunea : Economic - Financiar, International, Revista preseiComentariile sunt închise pentru Grevă la Lufthansa

Expoziţii dedicate tehnologiei pentru tăbăcării, în Italia

Expoziţii dedicate tehnologiei pentru tăbăcării, în Italia

ASSOMAC (Asociaţia Naţionala a Producătorilor Italieni de Maşini pentru Încălţăminte, Marochinărie şi Tăbăcărie) organizează la Bologna, în perioada 9-11 octombrie 2012 două manifestări internaţionale de tradiţie:

–          SIMAC, cea mai importanta acţiune expoziţională internaţională din sectorul de maşini şi tehnologii pentru încălţăminte, marochinărie şi confecţii din piele;

–          TANNING-TECH, salonul maşinilor şi tehnologiilor pentru tăbăcării.

Vor fi prezentate:

–          maşini şi tehnologii pentru confecţionarea de încălţăminte şi articole de marochinărie, maşini pentru confecţionarea de accesorii pentru încălţăminte şi marochinărie, maşini pentru confecţionat componente pentru încălţăminte, maşini pentru reparat încălţăminte, sisteme CAD-CAM, maşini de cusut, maşini pentru montarea feţelor şi a talpilor, produse chimice, maşini pentru confecţionat  ştante ori matriţe;

–          maşini pentru tăbăcării, accesorii, produse chimice, instalaţii de depurare, aparatura pentru testări în laborator, engineering.

La ediţia din acest an vor expune peste 200 firme, pe o suprafata de peste 11.000 mp, anunţându-şi participarea reprezentanţi ai domeniului ţări precum Africa de Sud, Argentina, Belgia, China, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Mexic, Republica Cehă, Spania, Suedia, Taiwan şi Turcia.

“Vizitarea Salonului SIMAC-TANNING TECH constituie o ocazie importantă, pentru toţi producătorii din sectoarele: încălţăminte, marochinărie, confecţii din piele şi mobilier tapiţat din piele.  Aceştia  vor cunoaşte ultimele noutăţi din domeniul maşinilor si tehnologiilor din industria de încălţăminte-marochinărie şi vor putea stabili contacte de afaceri reciproc avantajoase”, precizează organizatorii.

Informaţii suplimentare pot fi obţinute accesând site-urile www.simac-fair.it si www.tanning-tech.it (sau http://www.ticket.assomac.it/index.php?lang=en, unde este posibilă  înregistrarea online a potenţialilor vizitatori).

Assomac Servizi Srl

Via Matteotti 4/A, 27029 Vigevano (PV) Italia

Tel. +39.0381.78883

Fax. +39.0381.88602

E-mail: exhibition@assomac.it

Publicat in sectiunea : Economic - FinanciarComentariile sunt închise pentru Expoziţii dedicate tehnologiei pentru tăbăcării, în Italia

Schimbări la asigurarea locuinţei. Vezi care sunt limitele poliţei obligatorii

Schimbări la asigurarea locuinţei. Vezi care sunt limitele poliţei obligatorii

De la 1 septembrie, societăţile autorizate să subscrie riscuri de catastrofă naturală vor putea încheia asigurări facultative doar pentru sume asigurate care exced celor acoperite prin poliţa obligatorie pentru locuinţe, respectiv 10.000 de euro sau 20.000 de euro, la tarifele stabilite prin lege.

Poliţele facultative care au fost încheiate înainte de această dată se vor derula conform celor prescrise, fără a suferi schimbări până la termenul de expirare, informează Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Proprietarii au obligaţia să-şi asigure locuinţele prin poliţe obligatorii, conform Legii 260/2008, iar dacă vor să aibă mai multe riscuri acoperite pot încheia o asigurare faculativă pentru o sumă ce depăşeşte pragul minim stabilit de lege.
Poliţele de asigurare obligatorie a locuinţelor au o valoare minimă de 20 euro în ceea ce priveşte locuinţele de tip A şi de 10 euro pentru locuinţele tip B. Aceste poliţe asigură doar trei riscuri catastrofale: alunecări de teren, inundaţii şi cutremure.

Publicat in sectiunea : Economic - Financiar, LegiComentariile sunt închise pentru Schimbări la asigurarea locuinţei. Vezi care sunt limitele poliţei obligatorii

Într-o ţară europeană blocurile comuniste se vând ca “pâinea caldă”. Sunt considerate active sigure

Într-o ţară europeană blocurile comuniste se vând ca “pâinea caldă”. Sunt considerate active sigure

Blocurile comuniste dintr-o ţară europeană, cu încăperi mici şi faţade mohorâte, au devenit proprietăţi „fierbinţi”, ţinte pentru investitori din întreaga lume care caută active sigure în care să-şi plaseze averile în contextul crizei economice şi financiare.

Piaţa imobiliară din estul Germaniei pare că a intrat într-o perioadă de boom în contextul crizei datoriilor de stat din zona euro şi încetinirii creşterii economice mondiale, scrie Bloomberg.

Fortress Investment Group se pregăteşte să vândă 38.000 de apartamente în Dresda, o mare parte dintre acestea în blocuri construite în perioada comunistă, după ce mai multe fonduri de investiţii, inclusiv giganţii americani Blackstone Group şi Cerberus Capital Management, au cumpărat în acest an portofolii de proprietăţi care includ astfel de locuinţe.

„Apartamentele germane sunt smulse din mâinile celor care le vând. Pentru fiecare portofoliu scos la vânzare există cerere din plin”, comentează pentru Bloomberg Andre Adami, analist la BulwienGesa AG, în Berlin, citat de Mediafax

Investiţiile străine pe piaţa rezidenţială din Germania au crescut puternic în acest an, fondurile de capital privat, companiile de asigurări şi fondurile de pensii fiind în căutarea unor active sigure, dar care să dea randamente mai bune decât, spre exemplu, obligaţiunile de stat germane, americane sau japoneze.

Publicat in sectiunea : Economic - Financiar, International, Revista preseiComentariile sunt închise pentru Într-o ţară europeană blocurile comuniste se vând ca “pâinea caldă”. Sunt considerate active sigure

Construirea Sălii Polivalente, ţinută pe loc. Primăria desface contractul pentru lucrări

Construirea Sălii Polivalente, ţinută pe loc. Primăria desface contractul pentru lucrări

Primăria Cluj-Napoca va rezilia contractul pentru construirea Sălii Polivalente. Anunțul a fost făcut de primarul Emil Boc, care a declarat că a adoptat soluția propusă de un expert independent angajat de municipalitate pentru a oferi o soluție în această cauză complicată.

În prezent, Sala Polivalentă este realizată în proporție de 65 la sută. Din cele 63 de milioane de lei, cât reprezintă contravaloarea lucrărilor, municipalitatea a achitat constructorului, compania ConA, suma de 37 de milioane de lei. De asemenea, ConA ar urma să asigure conservarea lucrărilor, până la organizarea unei noi lictații.
Întregul scandal a pornit după ce compania care a pierdut licitația, ACI, a contestat în instanță atribuirea contractului. După mai multe răsturnări de situație, instanța a stabilit că, de fapt, oferta ConA ar fi trebuit să fie descalificată, pentru că nu este conformă. La rândul său, expertul angajat de Primăria Cluj-Napoca a descoperit faptul că oferta ACI, care ar fi trebuit fi declarată câștigătoare în cazul descalificării ConA, este, la rândul ei, neconformă, astfel că singura soluție legală a rămas anularea licitației și refacerea procedurii de achiziție publică. La finalizarea lucrărilor, Sala Polivalentă din Cluj ar urma să fie cea mai mare și mai modernă de acest fel din Transilvania.

SURSA: ClujToday

Publicat in sectiunea : Economic - Financiar, Intern, Revista preseiComentariile sunt închise pentru Construirea Sălii Polivalente, ţinută pe loc. Primăria desface contractul pentru lucrări

În atenţia producătorilor şi funizorilor locali din domeniul alimentar

În atenţia producătorilor şi funizorilor locali din domeniul alimentar

Firma austriacă „Franz Howorka” Ges.m.b.H. & Co. KG este interesată să importe din Romania : zahăr cristalizat, carne de vită, unt şi lapte praf. Corespondenţa va fi purtată în limba engleză

Coordonatele societăţii sunt:

„FRANZ  HOWORKA” Ges.m.b.H

A-1021 Wien, Tandelmarktgasse 15,

Tel.: 00.431.211.900

Fax: 00.431.214.77.00

E-mail: anita.mittermann@howorka.at

Publicat in sectiunea : CCICJ, Economic - Financiar, OportunitatiComentariile sunt închise pentru În atenţia producătorilor şi funizorilor locali din domeniul alimentar

Guvernul pune sub semnul întrebării contractul de privatizare al Mechel Câmpia-Turzii

Guvernul pune sub semnul întrebării contractul de privatizare al Mechel Câmpia-Turzii

Ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, s-a întâlnit în orașul Câmpia Turzii cu reprezentanți ai administrației publice, ai patronatelor și ai sindicatelor, pentru a analiza situația creată în urma concedierilor masive anunțate de combinatul siderurgic Mechel.

Până acum, de la începutul anului, au fost concediate peste 700 de persoane și urmează să mai fie concediate încă 800. Este vorba de cea mai mare disponibilizare colectivă din Transilvania de după închiderea fabricii de telefoane mobile a companiei Nokia. Liviu Pop a declarat că va cere desecretizarea și analizarea contractului de privatizare al Mechel, pentru că are informații că patronii ruși nu și-ar fi respectat obligațiile de investiții, în retehnologizare și protecția mediului, asumate la ștergerea datoriilor istorice ale combinatului, în anul 2003.

Ministrul delegat pentru Dialog Social se va întâlni și cu ambasadorul Federației Ruse în România, căruia îi va cere să intermedieze negocieri între autoritățile române și conducerea Mechel. Combinatul siderurgic a fost privatizat în anul 2003. În momentul privatizării, avea 5.500 de angajați. După concedierile anunțate de conducerea Mechel, unitatea economică ar mai urma să rămână doar cu 238 de angajați, potrivit ClujToday

Ministrul delegat pentru Dialog Social a afirmat că situaţia de la Câmpia Turzii este „un decont al privatizărilor din 1990”.

„Trebuie să facem ordine în aceste privatizări, astfel încât să câştige cetăţenii şi statul român şi să nu asistăm la externalizarea profitului şi vânzarea României pe bucăţi. În ceea ce priveşte exportul de fier vechi în zona non-euro va trebui să facem o analiză în Guvern şi să trecem la o taxare suplimentară. E o măsură de protecţie a defrişărilor în zona marilor coloşi industriali”, a susţinut Liviu Pop, citat de Mediafax.

Publicat in sectiunea : Economic - FinanciarComentariile sunt închise pentru Guvernul pune sub semnul întrebării contractul de privatizare al Mechel Câmpia-Turzii

Expoziţia care celebrează cafeaua espresso, la Trieste

Expoziţia care celebrează cafeaua espresso, la Trieste

În Italia se va organiza a şasea ediţie a unui eveniment dedicat exclusiv industriei cafelei espresso.

Expoziţia mondială bienală B2B ExpoTriestEspresso – organizată de către Camera de Comerţ Aries Trieste în colaborare cu Assocaffè Trieste – va reprezenta întreaga industrie a cafelei espresso, de la boabele de cafea până la ceaşcă. Acţiunea va reuni peste 200 de expozanţi şi va cuprinde ateliere de lucru şi alte evenimente conexe.

Vor fi expuse diferite produse, precum cafea verde, prăjită şi decofeinizată, aparate espresso, echipamente, maşini de prăjire, prelucrare, ambalare şi etichetare, accesorii, servicii conexe.

Detalii de contact: info@triestespresso.it, tel +39.040.6701240

Informatii suplimentare: www.triestespresso.it

Pre-înregistrare vizitatori: www.triestespresso.it / eng / register.html

Broşură Expo: www.triestespresso.it/2012/depliant.pdf

Publicat in sectiunea : Economic - FinanciarComentariile sunt închise pentru Expoziţia care celebrează cafeaua espresso, la Trieste

Oportunitate de afaceri: Cerere de ofertă pentru produse chimice farmaceutice

Oportunitate de afaceri: Cerere de ofertă pentru produse chimice farmaceutice

Compania Elisabeth Schubert Softline NEA GmbH intenţionează să importe din România diferite substanţe farmaceutice şi preparate pentru întreţinerea corpului.

Anunţul a fost realizat prin intermediul Biroului de Promovare Comercial-Economică din cadrul Ambasadei României la Viena.

Mai jos se regăseşte cerea de ofertă a societăţii comerciale menţionate:

Numele firmei Elisabeth Schubert Softline NEA GmbH
Adresa 1170 – Wien,

AUSTRIA

Telefon 00.431.405.82.64
Fax 00.431.406.88.33
E-mail softline@schubert.co.at
Pagina web
Persoană de contact/funcţia Herr Fritz Schubert
Produsul – Ulei eteric (ulei de levanţică, ulei natural de trandafiri, ulei de garoafe, ulei de lămâi etc.)

– uleiuri şi unsori (măsline, migdale etc.)

– solvenţi (Acteon, de calitate farmaceutică)

– pulberi ( acid salicilic de calitate farmaceutică)

– diferite produse de ingrijire corporală

Cantitatea Se stabileşte de comun acord cu furnizorul, în funcţie de capacitate şi necesar
Condiţii tehnice specifice (certificări, standarde, etc.) Produsele vor fi în conformitate cu specificaţiile din produsele naturale corespunzătoare
Condiţii contractuale specifice (legislaţie locală, etc) Ofertele se redactează în limba engleză
Condiţii de livrare/transport C&F Wien
Condiţii de plată Se negociază cu importatorul.
Propunere de cooperare/investiţie/privatizare/etc Import în Austria; societatea doreşte cooperarea pe termen lung
Bonitate firma Tribunalul Comercial Viena: FN: 98150p – ARA LN 1761 / DVR-Nr.: 0594539
Date suplimentare
Relaţii suplimentare şi sprijin la BPCE BPCE Viena, AUSTRIA
Adresa: 1040 – Wien, Prinz Eugen Straße 60
Persoana de contact: Constantin Miu
Tel.: 00.431.503.89.41
Fax: 00.431.504.14.62

E-mail: constantin.miu@ambrom.at

Publicat in sectiunea : CCICJ, Economic - Financiar, OportunitatiComentariile sunt închise pentru Oportunitate de afaceri: Cerere de ofertă pentru produse chimice farmaceutice

CCI Cluj premiază firmele responsabile social

CCI Cluj premiază firmele responsabile social

Începând cu acest an, Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Cluj va introduce o nouă secţiune, PREMIUL RSI, în cadrul TOPULUI FIRMELOR MEMBRE. Prima ediţie a PREMIULUI RSI vizează două segmente: IMM-uri şi corporaţii.

Această distincţie se acordă societăţilor comerciale din judeţul Cluj care s-au evidenţiat prin activităţile întreprinse în domeniul responsabilităţii sociale, fiind o CERTIFICARE a instrumentelor adoptate pentru gestiunea responsabilă a întreprinderii.

De asemenea, întreprinderile care vor primi la festivitatea TOPULUI FIRMELOR o diplomă de recunoaştere a meritelor în sectorul responsabilităţii sociale, vor fi promovate prin intermediul catalogului aferent evenimentului şi vor beneficia de o prezentare pe site-ul Gazetei Afacerilor, publicaţie a CCI Cluj.

Pentru a putea participa la ediţia PREMIULUI RSI, societăţile comerciale trebuie să fie membre ale CCI Cluj.

Pentru detalii suplimentare privind acţiunea, cât şi pentru furnizarea formularelor cu referire la intenţia de participare, societăţile comerciale, care au desfăşurat activităţi sociale responsabile, se pot se pot adresa următoarelor date de contact:

Beatrix Cociuba

E-mail: bea@ccicj.ro

Telefon: 0364 730 982

Publicat in sectiunea : CCICJ, Economic - FinanciarComentariile sunt închise pentru CCI Cluj premiază firmele responsabile social

Se strâng uşile pentru hypermaketul Carrefour. Retailerul ar putea renunţa şi la magazinele din România

Se strâng uşile pentru hypermaketul Carrefour. Retailerul ar putea renunţa şi la magazinele din România

Lanţul francez se află într-un punct de cumpănă, după cum comentează presa internaţională. Miercuri conducerea Carrefour va anunţa un plan de restructurări care ar putea prevedea disponilizări în masă (500-600 de salariaţi din Franţa ar putea concediaţi), vânzarea unor operaţiuni sau chiar ieşirea de pe unele pieţe europene. Problemele retailerului au fost mediatizate începând cu această primăvară, ca urmare a scăderilor consemnate pe pieţele europene şi pe cele din Brazilia, China şi Turcia, strategia de vânzări a concurenţei dovedind rezultate mult mai bune.

Şi pe termen lung, afacerile Carrefour dau semnale că se vor contracta. Veniturile toatale, care include şi veniturile generate de magazinele în franciză, vor ajunge în 2016 la numai 68,6 miliarde de euro, de la 69 de miliarde de euro în momentul de faţă.

Potrivit Reuters, Carrefour, care are derulează afaceri în valoare de peste 1 miliard de euro anual în plan local, ar putea să se retragă din unele zone şi să vândă cele 80 de magazine pe care le deţine în România către Auchan, Tesco sau Wal-Mart.

Gigantul francez ia în calcul şi o retrage prin tranzacţionarea de active.

.”În România, Carrefour a introdus toate tipuri de magazine din portofoliu: hypermarketuri,supermarketuri şi magazine de proximitate. În ciuda unui context macroeconomic defavorabil şi a scăderii veniturilor populaţiei ca urmare a majorării TVA şi a reducerilor de salarii, retailerul generează profit. În schimb, în Polonia unde magazinele de mici dimensiuni joacă cel mai important rol, Carrefour generează aproximativ 75% din venituri din hypermarketuri, informează portalul Economica.net. În consecinţă, marjele sunt în pericol. „, susţin analiştii de la PlanetRetail. Aceştia au revenit săptămâna trecută cu precizări referitoare la oportunitatea ca retailerul Carrefour să iasă din România, afirmând că Tesco, Auchan şi Wal-Mart ar putea fi potenţiali cumpărători în Europa de Est.

Bună parte din businessul Carrefour este concentrat în ţări precum Franta, Italia si Spania. Ultimele două state se află în plin program de austeritate, iar nivelul consumului este puternic afectat. În această vară, retailerul a vândut participaţia pe care o deţine la divizia din Grecia grupului Marinopoulos. Pe de altă parte, valoarea acţiunilor Carrefour a scăzut la jumătate în mai puţin de trei ani.

Publicat in sectiunea : Companii, Economic - FinanciarComentariile sunt închise pentru Se strâng uşile pentru hypermaketul Carrefour. Retailerul ar putea renunţa şi la magazinele din România

Rute aeriene noi pentru clujeni

Rute aeriene noi pentru clujeni

Zboruri spre Bruxelles şi Dusseldorf ar putea fi introduse la Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca. Potrivit anunţului Consiliului Judeţean a fost lansată procedura de achiziţie prin selecţie publică a ofertelor pentru acordarea de ajutor financiar la deschiderea de noi rute cu plecare de pe Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca. De asemenea, o procedură similară de selecţie publică se va organiza şi în septembrie pentru alte patru noi destinaţii: Alicante (Spania), Torino-Cuneo (Italia), Dublin (Irlanda) şi Berlin Schönefeld (Germania).

Ajutorul financiar la înfiinţare este acordat în baza schemei de ajutor aprobată de către Comisia Europeană prin Decizia privind Ajutorul de stat. Contractele se vor încheia pe o perioadă 90 de luni. Documentaţia poate fi ridicată de ofertanţi de la sediul Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca, contra sumei de 100 Euro fără TVA. Ofertele pot fi depuse la Registratura Consiliului Judeţean Cluj până cel târziu pe 24 septembrie.

“Demararea de către Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca a acestei proceduri, în premieră pentru România, contribuie semnificativ la creşterea numărului de destinaţii operate, asigurând o mai mare deschidere a judeţului şi a regiunii către întreaga Europă şi nu numai. În acest fel, judeţul va deveni mult mai accesibil atât turiştilor cât şi reprezentanţilor mediului de afaceri, fapt ce va contribui, cu certitudine, la accelerarea ritmului de dezvoltare economică”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu.

Publicat in sectiunea : Economic - FinanciarComentariile sunt închise pentru Rute aeriene noi pentru clujeni

Scandalul dobânzilor ia amploare. Daune uriaşe ameninţă marile bănci

Scandalul dobânzilor ia amploare. Daune uriaşe ameninţă marile bănci

Băncile investigate pentru manipularea dobânzilor interbancare riscă plata unor daune de ordinul zecililor de miliarde de dolari, în urmă proceselor tot mai numeroase intentate împotriva lor de primării americane, asigurători, investitori şi alte instituţii de credit.

Acordul Barclays cu autorităţile de reglementare din Statele Unite şi Marea Britanie, din luna iunie, în care a acceptat plata unei amenzi de 450 milioane de dolari, a dus la declanşarea unor noi procese împotriva băncii britanice şi altor instituţii financiare care sunt investigate, între care Bank of America, Citigroup şi JP Morgan.

„Este numai începutul”, a declarat Michael Hausfeld, avocat la firma de avocatură Hausfeld din Washington, citat de Mediafax.

Reclamanţii nu vor câştiga uşor procesele împotriva băncilor, chiar dacă este probabil ca acestea să încheie acorduri de închidere a investigaţiilor cu autorităţile de reglementare, pentru că trebuie să dovedească că au fost prejudiciaţi de manipularea dobânzilor interbancare, precum dobânda LIBOR de la bursa londoneză. Procesele pot dura ani buni, iar cele mai mari despăgubiri le-ar putea plăti Deutsche Bank, Royal Bank of Scotland, Barclays, Bank of America şi JP Morgan, arată Wall Street Journal.

Publicat in sectiunea : International, Revista preseiComentariile sunt închise pentru Scandalul dobânzilor ia amploare. Daune uriaşe ameninţă marile bănci

Mechel Câmpia Turzii, în agonie. Reprezentanţi ministeriali vin să vadă ce se mai poată salva din combinat

Mechel Câmpia Turzii, în agonie. Reprezentanţi ministeriali vin să vadă ce se mai poată salva din combinat

Ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, va fi prezent la Câmpia Turzii. El participă la o sesiune extraordinară a Comisiei Județene de Dialog Social, care va discuta despre situația care a apărut la Mechel Câmpia Turzii, după ce conducerea companiei cu capital rusesc a anunțat concedierea a 800 de oameni.

În acest an, Mechel a concediat 1.500 de oameni. Este vorba de cea mai mare disponibilizare de la închiderea fabricii de telefoane mobile Nokia din Jucu, din toamna anului trecut. Liviu Pop va încerca să discute cu reprezentanții sindicatelor și cu cei ai patronatelor soluțiile necesare pentru atenuarea efectelor disponibilizării muncitorilor de la Mechel.
În total, la combinatul din Câmpia Turzii vor mai rămâne 238 de angajați. Combinatul va deveni o secție externă a Ductil Steel. În momentul privatizării sale, în anul 2003, combinatul siderurgic avea 5.500 de angajați.

SURSA: ClujToday

Publicat in sectiunea : Intern, Revista preseiComentariile sunt închise pentru Mechel Câmpia Turzii, în agonie. Reprezentanţi ministeriali vin să vadă ce se mai poată salva din combinat