Lună: august 2011

  • Veniturile persoanele fizice nerezidente vor fi impozitate în primul an de rezidenţă

    Veniturile persoanele fizice nerezidente vor fi impozitate începând cu anul calendaristic în care au primit rezidenţa, eliminându-se perioada prevăzută iniţial de trei ani de neimpozitare, iar aceştia vor beneficia de aceleaşi deduceri ca şi persoanele fizice române, potrivit unui proiect al MFP. Astfel, Guvernul are în vedere eliminarea perioadei de 3 ani după care persoana…

  • Ministerul de Finanţe a respins toate ofertele pentru certificatele de trezorerie pe 12 luni

    Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a respins luni toate ofertele băncilor pentru certificatele de trezorerie cu discont cu maturitate la 12 luni, considerându-le la un nivel neacceptabil al randamentului, potrivit datelor băncii centrale. Valoarea anunţată iniţial a licitaţiei era de 900 milioane lei. Băncile au depus cereri de cumpărare de 1,5 miliarde lei. MFP şi-a propus să atragă 4…

  • Subiectele zilei – 23 august 2011

    Clujul, în topul programului Prima Casă 4; Toamna hotelieră clujeană;Tranzacţiile imobiliare de criză ale anului; Băncile au plătit de două ori mai puţini bani la buget în prima jumătate a anului; Cine a reuşit să-şi dubleze banii pe Bursa de Valori în luna august pariind chiar pe scăderea pieţelor?; Ce se schimbă pentru firme în…

  • Tensiunile pe pieţele internaţionale vor persista pentru următorii câţiva ani, susţin analiştii

    Efectele crizei vor mai fi resimţite câţiva ani, perioadă în care e posibil să mai vedem episoade de turbulenţe precum cele din august, România fiind afectată pentru că este o economie deschisă, puternic conectată la fazele ciclului economic din zona euro, susţin economiştii contactaţi de NewsIn. „Economia din ziua de azi este globalizată şi nu…

  • Garanţiile pentru ultima formă a programului „Prima Casă” au ajuns la 160 milioane euro

    Prim-ministrul Emil Boc s-a întâlnit vineri cu reprezentanţii Fondului de Garantare penru IMM-uri pentru a evalua stadiul programelor de sprijin guvernamental pentru micii întreprinzători. În ceea ce priveşte „Prima Casă”, 14 bănci s-au înscris deja în program, alte două fiind şi ele interesate. „După două luni de la noua variantă a programului, s-au acordat 4.173…

  • Bursele din Europa şi SUA au avut vineri scăderi, pentru a doua zi consecutiv

    Bursele din Europa şi SUA au avut vineri, pentru a doua zi consecutiv, scăderi, pe fondul temerilor privind o încetinire a economiei globale, potrivit BBC News. În cursul zilei, indicele londonez FTSE a scăzut cu 1,8%, în timp ce bursa germană a raportat un declin de 3,2%, iar cea franceză de 2,1%. În SUA, bursele au deschis…

  • Banca Mondială cere României reforme în sănătate, energie şi transporturi

    Banca Mondială se pregăteşte să acorde la toamnă 400 de milioane de euro României, dar îi cere o serie de reforme în domeniul sănătăţii, al energiei şi transporturilor, între care coplata serviciilor medicale,reducerea arieratelor, eliminarea subvenţiilor şi un nou plan pentru companiile energetice. Banca Mondială notează într-un comunicat publicat vineri că s-au înregistrat progrese importante în implementarea măsurilor de…

  • Profitul brut al ING Bank România a crescut cu 8% în primele şase luni, la 65 milioane lei

    ING Bank România a înregistrat în primele şase luni din acest an un profit brut de 65 milioane lei, în creştere cu 8% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, potrivit rezultatelor neauditate publicate duminică de bancă. „Rezultatul a fost marcat de reducerea costului cu provizioanele de risc, pe fondul îmbunătăţirii profilului de risc a…

  • Subiectele zilei – 22 august 2011

    Tranzacţiile imobiliare de criză ale anului; Clujul, cele mai multe apartamente prin „Prima casă 4” din provincie; Război pentru petrol în Libia, proteste la nemți, război lângă Israel. Roubini: Revoluția mondială se va extinde; Divorțul de Bechtel ne lasă bani de încă o autostradă; Fiscul, cu ochii pe tranzacţiile firmelor cu aceiaşi acţionari; Băncile se…

  • Gradul de contractare a fondurilor europene prin POSDRU depăşeşte 80%, fiind semnate 2.116 contracte

    Autoritatea de Management a Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (AMPOSDRU) a anunţat joi că, până la 31 iulie, au fost semnate în total 2.116 de contracte, cu o valoare totală eligibilă de 14,56 miliarde lei (adică 3,45 miliarde euro). „Astfel, gradul de contractare depăşeşte acum 80% din finanţarea totală alocată prin POSDRU pentru întreaga…

  • Francul elveţian s-a depreciat joi în raport cu moneda naţională, la 3,7245

    Francul elveţian a continua joi să se deprecieze, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 3,7245 lei, cu aproape 3 bani faţă de nivelul de 3,7516 lei din şedinţa anterioară. Francul elveţian a depăşit săptămâna trecută pentru prima dată pragul de 4 lei, atingând joi un maxim istoric de 4,0898 lei/franc…

  • Libra Bank îşi schimbă, din luna august, denumirea în Libra Internet Bank

    Libra Bank a anunţat joi că, începând din luna august, îşi schimbă denumirea în Libra Internet Bank, banca păstrându-şi focusul pe nişa să tradiţională, cea a profesiilor liberale şi a IMM-urilor, urmând să exploateze şi oportunităţile oferite de mediul online. „Consecinţă a deciziilor adoptate recent la nivel de acţionariat şi management al băncii, această componentă…

  • Ministerul de Finanţe a atras 600 mil. lei prin titluri de stat, la un randament mediu de 7,34%

    Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a vândut joi obligaţiuni de tip benchmark, scadente în 38 luni, în valoare de 600 milioane lei (141,2 milioane euro), la un randament mediu de 7,34% pe an, potrivit Băncii Naţionale a României (BNR). Valoarea anunţată iniţial a licitaţiei era de 600 milioane lei. Băncile au depus cereri de cumpărare de…

  • Bursele din Europa şi SUA au înregistrat joi căderi puternice

    Bursele din Europa şi Statele Unite ale Americii au înregistrat joi căderi puternice, pe fondul incertitudinilor cauzate de recentele turbulenţe pe pieţele internaţionale, potrivit BBC News. Astfel, pentru indicele  FTSE 100 al bursei londoneze, CAC al bursei franceze şi cel al bursei de la Frankfurt, Dax, scăderea a fost de circa 5%, în timp ce indicele Dow Jones a pierdut…

  • Subiectele zilei – 19 august 2011

    Ce proiecte vor finanţa chinezii în România; Au început lucrările la hotelul Hampton; SUA şi Europa îşi pasează de la una la alta mingea căderilor bursiere. Băncile europene sunt ţinta. Dănilă: Este clar o mişcare indusă de peste Ocean; Ce acţiuni au fost cele mai lovite ieri de scăderile externe; Sectorul farmaceutic continuă să raporteze…

  • Kiwi Finance şi-a dublat volumul de credite intermediate în S1, la 40 milioane euro

    Compania de brokeraj de credite Kiwi Finance a intermediat credite de 40 milioane euro în primul semestru din acest an, de două ori mai mult faţă de aceeaşi perioadă din 2010, a anunţat miercuri compania. De asemenea, cifra de afaceri pe semestrul I 2011 a crescut cu 11% faţă de rezultatul pe tot anul 2010…