-
Bursa de la Bucureşti închide şedinţa de joi incert, după creşteri în prima parte a zilei
Indicii Bursei de la Bucureşti au pierdut joi între 0,30% şi 4,08%, după ce au înregistrat o creştere la mijlocul şedinţei de tranzacţionare, singura excepţie fiind indicele BET-NG, care a închis pe verde. Bursa a închis joi incert, iar rulajul acţiunilor listate la BVB a urcat cu 6,37% faţă de ziua anterioară, la 30,21 milioane lei (7,19 milioane euro).…
-
Boc: Măsurile propuse de sindicate pot fi incluse în scrisoarea către FMI, dacă le susţin „cu cifre”
Miniştrii Finanţelor şi Muncii vor evalua până miercuri, când urmează să fie adoptată scrisoarea către FMI în Guvern, măsurile propuse în cadrul discuţiilor cu partenerii sociali şi, dacă acestea sunt „susţinute cu cifre”, pot fi luate în calcul, a declarat premierul Emil Boc. „Ministrul Finanţelor, împreună cu ministrul Muncii, până miercuri, când vom avea adoptată…
-
Vasilescu (BNR): O majorare cu 5% a TVA ar urca inflaţia la 10% şi ar amâna ieşirea din recesiune
O majorare cu 5 puncte procentuale a TVA, la 24%, ar urca inflaţia la 10% şi ar amâna ieşirea României din recesiune „pe tot cuprinsul anului 2011 şi trecând în 2012”, a declarat joi, la Realitatea TV, Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR Mugur Isărescu. Vasilescu a explicat că pentru a fi eficientă şi a aduce…
-
Bursele europene au închis din nou pe roşu, afectate de decizia de miercuri a Germaniei
Marile pieţe de capital ale continentului au închis şi şedinţa bursieră de joi pe roşu, pe fondul nervozităţii investitorilor îngrijoraţi de soarta Zonei euro, după decizia Germaniei de a interzice operaţiunile de vânzare în lipsă şi speculaţiile pe obligaţiuni, informează Boursorama. Astfel, indicele FTSE 100, al bursei din Londra, a încheiat ziua cu o scădere…
-
Proiectul “Formare profesională a angajaţilor la nivel european”
Camera de Comerţ şi Industrie Cluj în parteneriat cu S.C. Comargo S.R.L. a implementat proiectul “Formare profesională a angajaţilor la nivel european (…)
-
Sindicatele se întâlnesc joi pentru a definitiva calendarul protestelor
Liderii confederaţiilor sindicale se întâlnesc joi în comitetul de criză, pentru a definitiva calendarul protestelor, după ce premierul Emil Boc a anunţat că guvernul îşi va asuma răspunderea pentru măsurile de austeritate dictate de criză, a declarat pentru NewsIn liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu. Principalele nemulţumiri ale sindicaliştilor sunt legate de reducerea tuturor salariilor cu…
-
Banca Românească va investi în acest an circa 67 milioane lei în proiecte de infrastructură
Banca Românească, membră a National Bank of Greece, va investi în acest an circa 67 milioane lei în proiecte de infrastructură, decizie aprobată în cadrul Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor (AGOA) la începutul lunii mai, potrivit unui comunicat emis miercuri de bancă. „Procesul de implementare a unei noi platforme IT care să permită operaţiuni şi…
-
România a semnat un Acord în domeniul finanţelor publice cu Republica Moldova
Ministrul finanţelor publice, Sebastian Vlădescu, şi omologul său din Republica Moldova, Veaceslav Negruţa, au semnat miercuri un acord privind cooperarea în domeniul finanţelor publice, se arată într-un comunicat al MFP. Acordul de cooperare între cele două ministere prevede elaborarea şi realizarea unor programe anuale comune în următoarele domenii: gestionarea bugetului, politica şi legislaţia fiscal-bugetară, politica…
-
Euro a ajuns miercuri la cel mai scăzut nivel faţă de dolar din ultimii patru ani
Euro a scăzut miercuri la cel mai mic nivel din ultimii patru ani faţă de dolar, pe fondul temerilor că măsurile europene de reducere a defcitelor fiscale vor submina refacerea economică, după ce Germania a anunţat interzicerea vânzărilor în lipsă, relatează Bloomberg. Moneda europeană a fost cotată miercuri dimineaţă la 1,2144 dolari, cel mai scăzut…
-
Fondul Proprietatea a depus documentele pentru înregistrarea ca alt organism de plasament colectiv
Fondul Proprietatea (FP) a comunicat faptul că miercuri, 18 mai, şi-a îndeplinit obligaţiile legale referitoare la depunerea documentelor în vederea înregistrării ca alt organism de plasament colectiv (AOPC) de tip special. Acesta este constituit în scopul acordării despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, distinct de alte categorii de AOPC menţionate în reglementările…
-
Merkel: Piaţa nu poate corecta singură greşelile cauzate de lipsa reglementărilor
Cancelarul german Angela Merkel a făcut miercuri o serie de declaraţii în faţa Bundestagului, cu privire la situaţia pieţelor financiare din zona euro şi a măsurilor necesare pentru evitarea unei catastrofe la nivel european, informează Bloomberg. „Lipsa regulilor şi limitelor poate transforma acţiunile pieţelor financiare conduse doar de nevoia de profit în acţiuni distructive şi…
-
Profitul net al Băncii Italo Romena s-a diminuat anul trecut cu 39%, la 12,4 mil. euro
Banca Italo Romena a înregistrat în 2009 un profit net de 12,4 milioane euro, în scădere cu 39% faţă de anul anterior, când a avut un rezultat de 20,4 mil. euro, iar totatul activelor s-a diminuat cu 6%, la 1,08 miliarde de euro, a anunţat miercuri banca. De asemenea, volumul depozitelor atrase de la clienţi…
-
CE: Măsurile propuse de Germania ar fi mai eficiente dacă ar fi coordonate la nivel european
Comisia Europeană a anunţat miercuri că este de acord cu măsurile propuse de cancelarul german Angela Merkel şi că o coordonare a activităţilor la nivelul blocului comunitar ar fi benefică pentru ieşirea din criză, informează WSJ. „Aceste măsuri ar fi mult mai eficiente dacă ar fi coordonate la nivel european”, a declarat miercuri după-amiază Michel…
-
Vânzările de autoturisme din România au crescut în aprilie cu 4,6% faţă de martie, la 10.376 unităţi
Vânzările de autoturisme au crescut în aprilie cu 4,6% faţă de martie, la 10.376 de unităţi, însă au scăzut cu 36,5% în primele patru luni ale anului faţă de vânzările înregistrate în acelaşi interval din 2009, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA). În primele patru luni, vânzările de autoturisme au ajuns la…
-
Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului Cluj
Persoanele fizice care realizeaza venituri din cultivarea si valorificarea florilor, legumelor si zarzavaturilor in sere si solarii si/sau in sistem irigat, arbustilor, plantelor decorative si ciupercilor, din exploatarea pepinierelor viticole si pomicole si altele asemenea, prevazute de art. 71 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, au obligatia sa depuna, declaratia de venit cod 221,…
-
Solutionarea deconturilor cu sume negative,de rambursare de TVA, incepand cu deconturile aferente lunii februarie 2010
Potrivit prevederilor Ordinului MFP nr. 26312010 solicitarile de rambursare de TVA se efectueaza in ordinea cronologica inregistrarii lor la organul fiscal, in termen de 45 de zile calendaristice de la data depunerii decontului cu sume negative de TVA, cu optiune de rambursare. Deconturile cu sume negative de TVA cu optiune de rambursare se solutioneaza in…