-
CE a trimis o solicitare de informaţii României privind implementarea normelor în telecomunicații
Comisia Europeană (CE) a trimis o solicitare de informaţii României deoarece nu a notificat măsurile adoptate pentru implementarea în întregime, prin legi naţionale, a noilor norme din domeniul telecomunicaţiilor, termenul limită fiind 25 mai, potrivit unui comunicat transmis marți de CE. România trebuie să răspundă la scrisoarea de notificare oficială în următoarele două luni. Alte…
-
CNADNR va aloca peste 14,3 mil. lei pentru servicii de consiliere şi asistenţă de management
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România va aloca peste 14,3 milioane lei fără TVA (3,3 milioane euro) pentru servicii de consiliere şi asistenţă de management privind construcția unor variante de ocolire și reabilitarea de drumuri, buget finanțat prin FEDR. Compania a lansat licitaţiile pentru atribuirea contractelor de consiliere şi asistenţă de management,…
-
Subiectele zilei – 20 iulie 2011
A început vânătoarea de ingineri şi informaticieni la Cluj; Preţ minim fixat pentru oferta Petrom;La ce valori ar putea ajunge francul şi euro la finele anului;BCR a încheiat promoţia la ipotecare şi dă semnalul scumpirii creditelor;Fondul de Garantare are 500 mil. euro pentru despăgubiri în caz de falimente bancare;Noua taxă pe poluare, alt scenariu pentru…
-
Anghel (BCR): Preţurile la alimente la nivel mondial vor creşte în zece ani cu 20-50%
Preţurile la alimente la nivel mondial vor fi mai mari, în următorii zece ani, cu 20 până la 50%, a declarat, luni, în cadrul unei conferinţe, economistul şef al Băncii Comerciale Române (BCR), Lucian Anghel. „Pe termen lung, preţurile la produsele alimentare nu vor scădea, ci vor fi mereu în sus. Estimez pentru următorii zece…
-
CSSPP: Piaţa pensiilor private obligatorii a crescut cu 24% în primul semestru, la 5,37 mld. lei
Fondurile de pe piaţa pensiilor private obligatorii (pilonul II) administrau active nete de 5,37 miliarde lei (1,26 mld. euro) la finalul primului semestru, în creştere cu 24% faţă de decembrie 2010, în timp ce numărul participanţilor a sporit cu aproape 3%, potrivit CSSPP. Faţă de iunie 2010, activele nete ale fondurilor de pensii private obligatorii au…
-
ANAF a atras la bugetul general consolidat 1,3 mld. lei în urma controalelor la companiile de stat
ANAF a efectuat în primele şase luni din 2011 acţiuni de control financiar la 3.501 agenţi economici cu capital de stat, stabilind venituri suplimentare la bugetul general consolidat în sumă de 1,3 miliarde lei şi întocmind 47 de sesizări penale pentru un prejudiciu de 230 milioane lei. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) informează că…
-
CE recomandă statelor membre să faciliteze accesul la conturile bancare prin preţuri rezonabile
Comisia Europeană (CE) recomandă statelor membre să faciliteze accesul la un cont bancar, cu costuri rezonabile, pentru toţi consumatorii, indiferent de ţara în care îşi au reşedinţa şi de situaţia lor financiară, se arată într-un comunicat al CE. „Accesul la un cont bancar de bază este una din priorităţile Actului privind piaţa unică. Acesta are…
-
Ministerul de Finanţe a atras 900 milioane lei prin titluri de stat, la un randament mediu de 6,18%
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a vândut luni certificate de trezorerie cu discont , cu scadenţa la 12 luni, în valoare de circa 900 milioane lei (210,8 milioane euro), la un randament mediu de 6,18%, potrivit Băncii Naţionale a României (BNR). Valoarea anunţată iniţial a licitaţiei era de 900 milioane lei. Băncile au depus cereri de…
-
BRD a semnat convenţia pentru prefinanţarea subvenţiilor APIA pe suprafaţă, aferente acestui an
BRD-Groupe Société Générale a semnat convenţia tripartită cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR), în vederea acordării de credite beneficiarilor subvenţiilor pe suprafaţă (SAPS), aferente anului 2011, a anunţat luni banca. Potrivit băncii, acest nou acord reprezintă o continuare a colaborării din anii precedenţi şi…
-
Subiectele zilei – 19 iulie 2011
Mai puţini şomeri în judeţul Cluj; Băncile locale cu mamele picate la test nu sunt „stresate”; BCR: „Dacă am avea productivitatea agricolă a UE, am putea hrăni 4 Românii”;Aproape 40 mil. € intră lunar în fondurile de pensii private. 4 mil. € intră pe Bursă, 4,5 mil. € ies din ţară; Fiscul, memorie de încă…
-
Isărescu: Nu vedem motive pentru un impact mai mare asupra cursului, decât dacă ne speriem singuri
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat vineri că nu vede motive din exterior pentru un impact mai mare asupra cursului, „decât dacă ne speriem singuri şi introducem în comportamentul pieţelor şi sperietura noastră”. „Cursul este legat şi de ceea ce vine din exterior, se vede mai întâi în prima de risc şi apoi în cursul de…
-
Sberbank preia Volksbank International, dar fără operaţiunile din România
Oesterreichische Volksbanken (ÖVAG) şi banca rusă Sberbank au semnat un acord de principiu privind pachetul majoritar de acţiuni pentru Volksbank International, excluzând operaţiunile din România, se arată într-un comunicat al Volksbank. „Oesterreichische Volksbanken-AG a ajuns la o înţelegere comercială cu Sberbank privind condiţiile majore ale vânzării Volksbank International. Oesterreichische Volksbanken-AG deţine o participaţie de 51% în…
-
Portalul e-learning al ANCOM, finanţat cu 8,62 mil. lei din fonduri europene nerambursabile
Preşedintele ANCOM, Cătălin Marinescu, şi ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, au semnat vineri contractul de finanţare nerambursabilă pentru dezvoltarea unui portal e-learning pentru instruirea online a personalului ANCOM, în valoare de 8,62 milioane lei. Platforma de e-learning va fi folosită şi pentru entităţile care se află în aria de reglementare a ANCOM, precizează un comunicat al…
-
PAID a încheiat 640.000 de poliţe de asigurare a caselor în primul an de la startul programului
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID) a încheiat până în prezent circa 640.000 de poliţe de asigurare a locuinţelor, în condiţiile în care în România sunt circa 8,4 milioane de proprietăţi cu destinaţia de locuinţe, a declarat vineri preşedintele CSA, Angela Toncescu. Pe 15 iulie, vineri, s-a împlinit un an de la startul programului de asigurare…
-
Opt bănci, din Spania, Grecia şi Austria, au picat testul de stres al UE
Cinci bănci din Spania, două din Grecia şi una din Austria sunt singurele – din 90 de bănci europene – care au picat testele de stres destinate să verifice dacă pot face faţă unei alte crize financiare, relatează BBC News. În Austria, este vorba de Oestereichische Volksbank, iar în Grecia de două bănci controlate de…
-
Subiectele zilei – 18 iulie 2011
Ce locuinţă îţi poţi cumpăra de la târgul Project Expo; Câţi tineri şi-au făcut firme prin programul de 10.000 de euro;Ce înseamnă inflaţia – cel mai important indicator economic și cum te protejezi de ea; Trei grupuri europene care controlează 10% din sistemul bancar au picat testul european de stress; CSA: Amenzile pentru neasigurarea locuinţei…