Flash Feed Scroll Reader

Arhivă | decembrie, 2011

Recesiunea se va întoarce în Europa anul viitor, avertizează economiştii

Recesiunea se va întoarce în Europa anul viitor, avertizează economiştii

Recesiunea se va întoarce în Europa anul viitor, potrivit majorităţii economiştilor de marcă consultaţi de BBC în cadrul unui sondaj.

O cincime dintre ei cred că zona euro nu va mai exista în actuala sa formă, cu 17 membri, în timp ce majoritatea consideră că şansele ca zona să se destrame sunt de 30% – 40%.

Creşterea economică în Europa a încetinit în ultimele luni, în condiţiile în care criza datoriilor suverane din zona euro a obligat guvernele să îşi limiteze cheltuielile şi a subminat încrederea pe pieţele financiare globale.

În perioada iulie-septembrie, economia din zona euro a crescut cu 0,2%, în timp ce economiile celor 27 de state membre UE au crescut colectiv cu 0,3%.

Politicienii au încercat să rezolve criza, inclusiv printr-un acord de consolidare a relaţiilor între statele membre UE, dar pieţele nu sunt convinse deocamdată că măsurile luate sunt suficiente.

Cu cât se prelungeşte mai mult criza datoriilor, cu atât este mai probabil ca Europa să se întoarcă la recesiune, au avertizat economiştii.

Studiul a fost realizat în rândul a 34 de economişti britanici şi europeni care consiliază în mod regulat Banca Angliei. Dintre cei 27 care au răspuns, 25 au spus că Europa va intra în recesiune anul viitor.

Sursa: NewsIn

Publicat in sectiunea : Economic - FinanciarComentariile sunt închise pentru Recesiunea se va întoarce în Europa anul viitor, avertizează economiştii

Noua lege privind taxa auto intră în vigoare în 2012

Noua lege privind taxa auto intră în vigoare în 2012

Noua lege privind taxa auto, care prevede o reducere acesteia cu până la 25%, va intra în vigoare în 2012, după promulgarea ei de către preşedintele României şi publicarea în Monitorul Oficial, informează reprezentanţii Ministerului Mediului.

Actul normativ dă posibilitatea ca, în cazul în care taxa de poluare plătită de la 1 iulie 2008 este mai mare decât cea rezultată din aplicarea acestei legi, contribuabilii să poată solicita restituirea sumelor reprezentând diferenţa de taxă plătită.

Taxa de poluare va fi plătită o singură dată, atât pentru autovehiculele noi sau second-hand care sunt înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent dacă autovehiculul este produs în România sau  în străinătate, cât şi pentru cele înmatriculate înainte de 2007 pentru care nu a fost plătită o astfel de taxă, prevede acelaşi act normativ.

Pentru autovehiculele înmatriculate înainte de anul 2007, taxa de poluare va fi achitată la momentul primei transcrieri a dreptului de proprietate a autovehiculelor, în cazul înstrăinării acestora, după intrarea în vigoare a legii.

Modalitatea de calcul a taxei este unitară pentru toate situaţiile în care aceasta se achită. Aceasta se calculează pe baza unor criterii obiective (tipul motorizării, capacitatea cilindrică, emisia de CO2 şi norma de poluare), luând în considerare şi deprecierea autoturismului.

Statul va încasa anual în urma aplicării noii variante a taxei de poluare peste 330 de milioane de lei.

Sursa: NewsIn

Publicat in sectiunea : Economic - FinanciarComentariile sunt închise pentru Noua lege privind taxa auto intră în vigoare în 2012

Ministerul Economiei alocă peste 12,6 milioane lei pentru achiziţia unui sistem informatic

Ministerul Economiei alocă peste 12,6 milioane lei pentru achiziţia unui sistem informatic

Ministerul Economiei alocă 12,69 milioane lei, fără TVA, pentru achiziţia unui sistem informatic, contractul urmând să fie încheiat pe o perioadă de 14 luni, potrivit unui anunţ de participare publicat pe site-ul guvernamental de licitaţii publice.

Astfel, Ministerul Economiei va achiziţiona servere, computere de birou, pachete software şi sisteme informatice, precum şi diverse servicii de dezvoltare de software şi sisteme informatice.

Potrivit informaţiilor publicate în caietul de sarcini, problema semnificativă cu care se confruntă Ministerul Economiei este cea a colectării şi transmiterii datelor într-un timp foarte scurt între diferitele departamente ale instituţiei, respectiv procesarea şi agregarea acestora şi a celor primite de la entităţile din portofoliul ministerului, de la operatorii economici şi cetăţeni.

„Prin urmare tehnologiile noi, emergente, sunt absolut necesare pentru generarea unui mediu mai flexibil, care sa mărească capacităţile IT din sectorul public, facilitând totodată raportarea şi transferul de date”, se menţionează în document.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este15 februarie 2012, ora 11:00. Proiectul este cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice.

Ofertanţii trebuie să facă dovada că au înregistrat o cifră de afaceri medie anuală de cel puţin 19,5 milioane lei pe ultimii trei ani financiari, respectiv 2008, 2009 şi 2010.

Sursa: NewsIn

Publicat in sectiunea : Economic - FinanciarComentariile sunt închise pentru Ministerul Economiei alocă peste 12,6 milioane lei pentru achiziţia unui sistem informatic

Bursa de la Bucureşti a închis ultima şedinţa de tranzacţionare din acest an pe verde

Bursa de la Bucureşti a închis ultima şedinţa de tranzacţionare din acest an pe verde

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au închis pe verde şedinţa de tranzacţionare de vineri, cu creşteri cuprinse între 0,08% şi 1,39%, cea mai bună evoluţie fiind înregistrată de indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB.

Rulajul acţiunilor listate la BVB era de 30 milioane lei (6,95 milioane euro) la finalul şedinţei. Cea mai mare lichiditate a fost atrasă de titlurile Fondul Proprietatea (FP), de 3,43 milioane lei, cotaţia lor urcând cu 1,69%, la 0,4270 lei/acţiune.

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 1,39%, până la 4.336,95 puncte, iar indicele compozit BET-C a avansat cu 1,10%, la 2.621,41 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), înregistra o creştere de 0,41%, până la 19.341,50 puncte, în vreme ce indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a urcat cu 1,17%, la 8.038,92 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a avansat cu 0,92%, până la 405,62  puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, a câştigat 0,08%, ajungând la 612,35 puncte.

Sursa: NewsIn

Publicat in sectiunea : Economic - FinanciarComentariile sunt închise pentru Bursa de la Bucureşti a închis ultima şedinţa de tranzacţionare din acest an pe verde

Doar 3% dintre români se informează în legătură cu ştirile economice din ziarele tipărite

Doar 3% dintre români se informează în legătură cu ştirile economice din ziarele tipărite

Peste 80% dintre români spun că se informează în legătură cu ştirile economice de la televizor, în timp ce doar 3% au ca principală sursă de informaţie ziarele tipărite, relevă un sondaj CURS realizat la comanda NewsIn.

Sondajul a fost realizat în perioada 10 – 19 decembrie 2011 de Centrul de Sociologie Urbană şi Regională (CURS), pe un eşantion reprezentativ de 1.102 respondenţi cu vârste de minimum 18 ani. Marja de eroare la nivelul întregului eşantion este de +/-3%, la un nivel de încredere de 95%.

Astfel, la întrebarea „De unde vă informai în primul rând în legătură cu ştirile economice?”, 83% dintre cei intervievaţi au răspuns că de la posturile de televiziune, 8%-de pe Internet, iar 3%-din ziarele tipărite.

Totodată, 2% dintre respondenţi spun că radioul este principala lor sursă de informaţie în legătură cu ştirile economice, 1% află de la colegi sau prieteni, în timp ce 3% folosesc alte surse.

Rezultatele sondajului mai arată că 15% dintre români sunt interesaţi în foarte mare măsură de ştirile economice, iar 43%-în mare măsură. Pe de altă parte, 31% dintre respondenţi spun că îi interesează în mică măsură ştirile economice, iar 11%-în foarte mică măsură.

Sursa: NewsIn

Publicat in sectiunea : Economic - FinanciarComentariile sunt închise pentru Doar 3% dintre români se informează în legătură cu ştirile economice din ziarele tipărite

Privatizările Transgaz, Transelectrica, Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica au loc pe bursă în 2012

Privatizările Transgaz, Transelectrica, Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica au loc pe bursă în 2012

Privatizarea companiilor Transelectrica, Transgaz, Romgaz, Hidroelectrica şi Nuclearelectrica va avea loc pe bursă în 2012, iar în primul trimestru al anului viitor vor fi finalizate privatizările CUPRU MIN Abrud, Oltchim şi ISCIR-CERT, a anunţat MECMA.

„Pentru operatorii economici aflaţi în portofoliul MECMA, acţiunile de privatizare vizează atât pachete minoritare de acţiuni, cât şi majoritare. Am demarat procedurile de privatizare a pachetelor minoritare de acţiuni la toate companiile înscrise în acordul cu FMI: Transelectrica – 15%, Transgaz – 15%, Romgaz – 15%, Hidroelectrica – 10%, Nuclearelectrica – 10%. Toate aceste privatizări vor avea loc pe bursă în 2012. Am demarat procesele de privatizare la SC CUPRU MIN Abrud, Oltchim şi ISCIR-CERT. Ele vor fi finalizate în semestrul I 2012”, se arată în raportul privind acticitatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) în 2011 şi obiectivele pentru 2012.

De asemenea, au fost  separat părţile viabile din Electrica Serv de cele neviabile şi au fost demarate procedurile de privatizare majoritară la cele şase companii nou-create.

În acelaşi timp, au fost începute procedurile privind privatizarea majoritară a companiei Electrica Furnizare.

„În luna iulie 2011 s-a desfăşurat oferta publică secundară de vânzare a 9,84% din acţiunile deţinute de statul român la OMV Petrom. Întrucât gradul de subscriere la preţul cerut a fost prea mic, Guvernul României a decis reluarea ofertei în 2012”, se mai spune în raport.

Sursa: NewsIn

Publicat in sectiunea : Economic - FinanciarComentariile sunt închise pentru Privatizările Transgaz, Transelectrica, Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica au loc pe bursă în 2012

Radiodifuziunea Română plăteşte peste 27,4 milioane lei pentru servicii informatice

Radiodifuziunea Română plăteşte peste 27,4 milioane lei pentru servicii informatice

Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) plăteşte 27,4 milioane lei, fără TVA, pentru servicii informatice şi servicii conexe, încheind în acest sens trei contracte pe o perioadă de 48 de luni, potrivit unui anunţ de atribuire publicat pe site-ul guvernamental de licitaţii publice.

Contractele au fost atribuite în 21 noiembrie 2011 companiilor IBM România, S & T România şi Logic Computer.

Potrivit anunţului, IBM România va încasa 20,12 milioane lei şi va asigura servicii de suport IT pentru sistemul informatic integrat al SRR, S & T România va încasa 3,34 milioane lei şi va oferi servicii de suport IT pentru sistemul de arhivare digitala al SRR, iar Logic Computer va lua 3,93 milioane lei urmând să ofere servicii de suport IT pentru staţii de lucru şi utilizatori.

Societatea Română de Radiodifuziune, asociată deseori cu denumirea de Radio România, este un serviciu public autonom de radiodifuziune de interes naţional, cu atribuţii de informare, educaţie şi divertisment, independent editorial, care îşi desfăşoară activitatea sub controlul Parlamentului.

Sursa: NewsIn

Publicat in sectiunea : Economic - FinanciarComentariile sunt închise pentru Radiodifuziunea Română plăteşte peste 27,4 milioane lei pentru servicii informatice

Poşta Română va lua un credit de 100 milioane lei pentru finanţarea capitalului de lucru

Poşta Română va lua un credit de 100 milioane lei pentru finanţarea capitalului de lucru

Compania Naţională Poşta Româna va lua un credit de 100 milioane lei pentru finanţarea capitalului de lucru, cu o perioadă de rambursare de 36 luni, data de primire a ofertelor fiind 8 februarie 2012, potrivit e.licitatie.ro.

Astfel, creditul va fi împărţit în două loturi de câte 30 milioane lei şi unul de 40 milioane lei.

Valoarea totală estimată a achiziţiei, respectiv costurile pentru rambursarea creditului, este de 24,5 milioane lei. Finanţarea va fi asigurată din surse proprii.

Compania Naţională Poşta Română a anunţat că a obţinut un profit de 472.000 lei în cel de-al treilea trimestru din acest an, faţă de o pierdere de 21,6 milioane lei în perioada similară din 2010.

De asemenea, compania a redus cheltuielile în primele nouă luni, faţă de primele nouă luni ale anului 2010, cu 13% şi cu 11% raportat la proiecţia bugetară pentru anul în curs, proiecţie conform Bugetului de Venituri şi Cheltueli aferent anului 2011.

Poşta Română a intrat în luna august pe profit, pentru prima dată din 2008, acesta fiind de aproximativ 600.000 lei. Compania a înregistrat profit ultima dată în anul 2008, când la nivelul întregului an a realizat un rezultat pozitiv de 32.793 lei.

Poşta Română a avut anul trecut pierderi nete de 121 milioane lei, mai mici cu 60 milioane lei faţă de pierderile din 2009, de 181,55 milioane lei, iar afacerile companiei au scăzut anul trecut cu 4%, la 1,377 miliarde lei.

Poşta Română SA este o societate comercială cu capital majoritar de stat, are peste 35.000 angajaţi şi este operatorul naţional din domeniul serviciilor poştale. Acţionarii companiei sunt statul român, reprezentat de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, care deţine 75% din capitalul social, şi Fondul Proprietatea, care deţine 25% din capitalul social.

Sursa: NewsIn

Publicat in sectiunea : Economic - FinanciarComentariile sunt închise pentru Poşta Română va lua un credit de 100 milioane lei pentru finanţarea capitalului de lucru

Managerii prevăd scăderi în industria prelucrătoare, servicii şi construcţii până în februarie

Managerii prevăd scăderi în industria prelucrătoare, servicii şi construcţii până în februarie

Managerii firmelor româneşti anticipează o relativă stabilitate în comerţul cu amănuntul în perioada decembrie- februarie, o scădere moderată în industria prelucrătoare şi servicii şi scădere în construcţii în raport cu cele trei luni anterioare, arată datele publicate miercuri de INS

Astfel, potrivit ultimei anchete de conjunctură a Institutului Naţional de Statistică (INS), din luna decembrie, managerii din industria prelucrătoare preconizează, pentru următoarele trei luni, scădere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural -9%).

În ceea ce priveşte numărul de salariaţi, se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de -5% pe total industrie prelucrătoare (-9% la întreprinderile mijlocii, cu 50-249 de salariaţi).

Pentru preţurile produselor industriale, se prognozează creştere moderată a acestora în următoarele trei luni (sold conjunctural +9%).

Potrivit estimărilor din luna decembrie, în activitatea de construcţii se va înregistra, pentru următoarele trei luni, scădere a volumului producţiei (sold conjunctural -39%) şi a numărului de salariaţi (sold conjunctural -33%). Managerii estimează scăderea stocului de contracte şi comenzi (sold conjunctural -37%).

În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii, se preconizează relativă stabilitate a acestora (sold conjunctural 2%).

În sectorul de comerţ cu amănuntul, managerii au estimat pentru următoarele trei luni tendinţă de relativă stabilitate a activităţii economice (sold conjunctural +1%), a volumului total al vânzărilor de mărfuri (sold conjunctural +3%) şi a numărului de salariaţi (sold conjunctural +4%).

Angajatorii prognozează, pentru următoarele trei luni, creştere moderată a volumului comenzilor adresate de către unităţile comerciale furnizorilor de mărfuri (sold conjunctural +8%).

Managerii societăţilor comerciale estimează că preţurile de vânzare cu amănuntul vor înregistra creşteri pentru următoarea perioadă (sold conjunctural +16%).

Conform estimărilor din luna decembrie, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte o scădere moderată (sold conjunctural -6%). În sectorul de servicii se estimează, pentru următoarele trei luni, scădere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural -8%).

Potrivit opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare a prestaţiilor vor avea tendinţă de creştere moderată (sold conjunctural +9%).

Sursa: NewsIn

Publicat in sectiunea : Economic - FinanciarComentariile sunt închise pentru Managerii prevăd scăderi în industria prelucrătoare, servicii şi construcţii până în februarie

APDRP a contractat proiecte de investiţii în mediul rural ale tinerilor fermieri de 115,6 mil. euro

APDRP a contractat proiecte de investiţii în mediul rural ale tinerilor fermieri de 115,6 mil. euro

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) anunţă că a contractat până în prezent 5.641 de proiecte de investiţii în mediul rural ale tinerilor fermieri, valoarea acestora fiind de 115,62 milioane de euro.

Astfel, 1.479 de proiecte au ca scop dezvoltarea de exploataţii agricole pentru culturile de câmp, iar 2.698 vor primi finanţare pentru ferme mixte (culturi şi animale). Un alt domeniu pe care beneficiarii s-au axat a fost cel legat de horticultură, fiind semnate contracte pentru 967 de cereri de finanţare. Cele mai puţine proiecte vizează păsările de curte, dar şi creşterea porcilor, ca activităţi de bază.

În ceea ce priveşte distribuţia pe sexe a beneficiarilor Măsurii 112 – Instalarea tinerilor fermieri, până în prezent au solicitat finanţare 3.382 de bărbaţi şi 2.259 de femei.

„Suntem mulţumiţi de modul cum progresează Măsura 112 şi de interesul tinerilor pentru a-şi dezvolta o activitate în agricultură. Sunt convins totodată că vom epuiza toţi banii alocaţi, iar scopul de a întineri forţa de muncă angrenată în acest sector va fi atins. Avem nevoie de tineri pentru a face agricultura competitivă” a declarat directorul general al APDRP, Mihai Gavril Vădan.

Din anul 2008, când a fost lansată prima sesiune de cereri de proiecte aferente Măsurii 112, au fost depuse 10.678 de cereri de finanţare, în valoare de peste 221 milioane de euro, alocarea totală pentru această Măsură până la finalul perioadei de implementare, respectiv 2013, fiind de 337,22 milioane de euro.

APDRP a efectuat până în acest moment plăţi de 74,23 milioane de euro.

Sursa: NewsIn

Publicat in sectiunea : Economic - FinanciarComentariile sunt închise pentru APDRP a contractat proiecte de investiţii în mediul rural ale tinerilor fermieri de 115,6 mil. euro

Licenţele Orange şi Vodafone au fost prelungite până la 31 decembrie 2012

Licenţele Orange şi Vodafone au fost prelungite până la 31 decembrie 2012

ANCOM a decis ca licenţele Orange şi Vodafone să fie prelungite până la 31 decembrie 2012, precum şi scoaterea la licitaţie în anul 2012 a tuturor frecvenţelor radio disponibile din benzile de 900 şi 1800 MHz. care sunt utilizate în acest moment de către Cosmote, Orange şi Vodafone.

„În urma dezbaterilor cu reprezentanţii pieţei de comunicaţii electronice care a avut loc astăzi (miercuri, n.r.) la sediul ANCOM şi în urma observaţiilor primite în perioada de consultare publică, Autoritatea a decis scoaterea la licitaţie în anul 2012 a tuturor frecvenţelor radio disponibile din benzile de 900 şi 1800 MHz, care sunt utilizate în acest moment de către Cosmote, Orange şi Vodafone”, se spune în comunicatul Autoritatăţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

De asemenea, ANCOM va face toate demersurile pentru eliberarea şi includerea în licitaţie a benzilor de 800 MHz şi 2600 MHz, utilizate în prezent parţial de către Ministerul Apărării Naţionale.

Pentru asigurarea continuităţii furnizării serviciilor de comunicaţii mobile, ANCOM a decis ca licenţele Orange şi Vodafone să fie prelungite până la 31 decembrie 2012, urmând ca noile licenţe să intre în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2013, în cazul benzilor deţinute în prezent de Orange Romania şi Vodafone România, şi, respectiv, cu data de 6 aprilie 2014, în cazul benzilor deţinute în prezent de Cosmote.

Pentru prelungirea licenţelor, Orange Romania şi Vodafone România vor trebui să achite către bugetul de stat o taxă de licenţă. Guvernul a aprobat valoarea de 6,4 milioane de euro a taxei de licenţă pentru fiecare operator, valoare proporţională cu sumele plătite la obţinerea licenţelor în anul 1996, calculată de ANCOM pe baza indexării valorilor istorice ale licenţelor.

Potrivit ANCOM, soluţia acordării drepturilor de spectru radio în benzile de 900 MHz şi 1800 MHz prin procedură de selecţie competitivă, cu intrarea lor în vigoare după expirarea celor deţinute, este în deplină concordanţă atât cu prevederile din legislaţia europeană relevantă referitoare la acordarea resursei de spectru radio, cât şi cu legislaţia naţională. Totodată, soluţia aleasă oferă şanse egale şi operatorului care nu deţine în prezent drepturi de utilizare a frecvenţelor în benzile de 900 şi 1800 MHz.

„Am ales licitaţia pentru că este soluţia cea mai echitabilă, mai corectă şi mai transparentă, care ne va permite în acelaşi timp să maximizăm eficienţa utilizării spectrului şi să realizăm valoarea reală a acestei resurse limitate a statului român, în beneficiul concurenţei şi utilizatorilor. În contextul în care România este deja acoperită cu mai multe reţele de comunicaţii mobile şi penetrarea este de 110%, selecţiile comparative, care pun accentul pe viteza şi dimensiunea dezvoltării de infrastructuri, sunt mai puţin justificate”, a declarat preşedintele ANCOM, Cătălin Marinescu.

Acesta a mai precizat că licitaţia va permite şi intrarea unor noi competitori pe piaţa românească.

Licitaţia va avea loc în prima parte a anului viitor. Până atunci, Autoritatea va concepe un design detaliat al licitaţiei, pe care îl va supune consultării publice. Licitaţia va fi concepută astfel încât să asigure condiţii egale, nediscriminatorii, proporţionale şi transparente pentru toţi operatorii interesaţi să activeze pe piaţa românească.

ANCOM consideră că acordarea drepturilor de utilizare a spectrului prin procedură de selecţie va avea beneficii pe termen lung în ceea ce priveşte utilizarea eficientă a resursei de spectru radio şi promovarea competiţiei, cu impact pozitiv asupra utilizatorilor finali.

Sursa: NewsIn

Publicat in sectiunea : Economic - FinanciarComentariile sunt închise pentru Licenţele Orange şi Vodafone au fost prelungite până la 31 decembrie 2012

Beneficiarii de prestaţii sociale care nu plătesc taxele şi impozitele vor fi suspendaţi de la plată

Beneficiarii de prestaţii sociale care nu plătesc taxele şi impozitele vor fi suspendaţi de la plată

Beneficiarii de prestaţii sociale care nu îşi plătesc taxele şi impozitele locale vor fi suspendaţi de la plată pe o perioadă de până la cinci luni, cu excepţia celor care primesc alocaţii de stat pentru copii, potrivit unei ordonanţe de urgenţă care a fost adoptată marţi de Guvern.

Astfel, beneficiarii de venit minim garantat, de alocaţia de susţinere a familiei şi indemnizaţia de creştere a copilului urmează să reintre în plată  în momentul în care fac dovada achitării taxelor şi impozitelor locale, prevede ordonanţa ce modifică şi completează unele acte normative privind acordarea de prestaţii sociale.

Beneficiarii urmează să primească şi suma cuvenită pe perioada suspendării, mai prevede aceeaşi ordonanţă de urgenţă.

Actul normativ stabileşte că toate beneficiile sociale se raportează la indicatorul social de referinţă, care are valoarea de 500 de lei, fără a fi modificate cuantumurile beneficiilor şi indemnizaţiilor sociale, acestea rămânând la acelaşi nivel exprimat în lei şi reglementat în prezent.

Potrivit Ministerului Muncii, pe măsură ce legile subsecvente ale noului Cod al Asistenţei Sociale intră în vigoare, actualele 54 de prestaţii vor fi reduse la nouă tipuri de alocaţii, indemnizaţii şi facilităţi.

Prinipalele modificări vizează venitul minim de inserţie care se instituie prin unificarea actualului venit minim garantat, a alocaţiei pentru susţinerea familiei şi a ajutorului pentru încălzirea locuinţei şi se va aplica din 2013.

Alocaţia de stat pentru copii  şi alocaţia de plasament se menţin la cuantumul actual, iar indemnizaţiile, stimulentele şi ajutoarele creştere copil se menţin din prestaţiile actuale care privesc indemnizaţia pentru creşterea copiilor şi stimulent lunar (OUG. Nr.111/2010) şi cele şapte tipuri de indemnizaţii şi ajutoare care se acordă persoanelor care au în îngrijire copii cu handicap  cu vârste între 0 şi 7 ani acordate în baza Legii nr.448/2006.

Indemnizaţiile pentru persoane cu nevoi speciale se instituie din 2013 la modificarea Legii nr.448/2006, precizează cei de la Ministerul Muncii.

De asemenea, indemnizaţia lunară de hrană HIV/SIDA şi ajutorul pentru persoane refugiate se menţin la cuantumul actual, iar ajutorul de urgenţă se menţine la cuantumul actual şi va cuprinde inclusiv ajutoarele financiare şi cele pentru tratamente în străinătate.

Se menţin la cuantumul actual şi facilităţile, incluzând contribuţiile de asigurări de sănătate, transportul persoanelor cu dizabilităţi şi subvenţionarea dobânzii creditelor pentru persoanele cu dizabilităţi.

Sursa: NewsIn

Publicat in sectiunea : Economic - FinanciarComentariile sunt închise pentru Beneficiarii de prestaţii sociale care nu plătesc taxele şi impozitele vor fi suspendaţi de la plată

Admiterea la tranzacţionare la BVB a companiilor din portofoliul FP, până în decembrie 2012

Admiterea la tranzacţionare la BVB a companiilor din portofoliul FP, până în decembrie 2012

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat miercuri Legea prin care termenul până la care se impune finalizarea procedurilor de admitere la tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti a companiilor din portofoliul „Fondul Proprietatea” este de 31 decembrie 2012.

Legea are ca obiect de reglementare modificarea termenului în scopul finalizării procedurilor de admitere la tranzacţionare în sisteme de tranzacţionare administrate de  Bursa de Valori Bucureşti – S.A. a acţiunilor societăţilor/companiilor naţionale la care Fondul Proprietatea S.A. deţine pachete de acţiuni, proceduri demarate deja de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, precum şi a măsurilor pentru pregătirea şi derularea ofertelor publice secundare de vânzare de acţiuni.

În urma trecerii prin Legislativ, actul normativ trimis spre promulgare a modificat termenul propus iniţial de 31 decembrie 2012, termen până la care trebuie să se finalizare admiterea la tranzacţionare a acţiunilor societăţilor/companiilor naţionale şi a fixat un nou termen de 31 decembrie 2014.

Preşedintele României a cerut reexaminarea legii, considerând oportun finalizarea în cel mai scurt timp a procedurilor pentru admiterea la tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti a companiilor din portofoliul „Fondul Proprietatea” în care statul român este acţionar majoritar.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a reexaminat Legea şi în şedinţa din 7 septembrie a respins obiecţiunile din cererea de reexaminare, menţinând termenul de 31 decembrie 2014.

Camera Deputaţilor a admis însă solicitările cererii de reexaminare şi a redus termenul la 31 decembrie 2012, aşa cum solicitase iniţial Guvernul, asttfel că acesta devine termenul limită până la care statul trebuie să privatizeze prin Bursă pachete de cel puţin 5% din acţiunile companiilor care alcătuiesc portofoliul Fondului Proprietatea.

Sursa: NewsIn

Publicat in sectiunea : Economic - FinanciarComentariile sunt închise pentru Admiterea la tranzacţionare la BVB a companiilor din portofoliul FP, până în decembrie 2012

Depozitarul Central a realizat prima decontare transfrontalieră pe piaţa din Luxemburg

Depozitarul Central a realizat prima decontare transfrontalieră pe piaţa din Luxemburg

Depozitarul Central anunţă că pe data de 23 decembrie 2011 a fost decontată în condiţii de siguranţă, eficienţă şi la timp prima operaţiune transfrontalieră pe piaţa din Luxemburg, cu obligaţiuni corporative emise de Yioula Glass Works SA, se arată într-un comunicat al instituţiei.

Depozitarul Central precizează că bilanţul activităţii transfrontaliere desfăşurate de instituţie în cursul anului 2011 este reprezentat de efectuarea de decontări în şapte ţări situate pe două continente (Austria, Franţa, Germania, Marea Britanie, Cehia, Olanda şi Statele Unite ale Americii) şi în patru valute (coroane ceheşti, euro, lire sterline şi dolari americani).

„Începând cu anul 2008, oferim clienţilor noştri un punct unic de acces la servicii post-tranzacţionare cu o gamă extinsă de instrumente financiare. Pe parcursul acestui an, Depozitarul Central a continuat să dezvolte noi servicii, dar şi să ridice mereu ştacheta. Într-un mediu competiţional tot mai complex, colaborarea eficientă, comunicarea şi încrederea au fost premisele pentru a obţine soluţii inovative, care să răspundă cerinţelor şi nevoilor clienţilor noştri”, a declarat Adriana Tănăsoiu, director general – Depozitarul Central.

Sursa: NewsIn

Publicat in sectiunea : Economic - FinanciarComentariile sunt închise pentru Depozitarul Central a realizat prima decontare transfrontalieră pe piaţa din Luxemburg

Preşedintele Erste Group: Va veni o zi „când vom fi foarte mulţumiţi de România”

Preşedintele Erste Group: Va veni o zi „când vom fi foarte mulţumiţi de România”

Regiunea în care operează Erste „va suprinde în mod plăcut” în următorii ani şi va veni o zi „când vom fi foarte mulţumiţi de România”, a declarat, marţi, preşedintele Erste Group, Andreas Treichl, pentru postul de radio ORF.

„Nu trebuie să vă faceţi griji pentru noi şi pentru băncile din regiune”, a precizat preşedintele Erste Group. Treichl a admis că amortizarea fondului comercial în Ungaria şi România a fost una dintre veştile negative ale acestui an, dar va veni o zi „când vom fi foarte mulţumiţi de România”, a mai spus şeful Erste. El şi-a exprimat speranţa că şi Ungaria va reuşi să revină la nomal.

Totodată, Treichl a apreciat că o creştere de capital nu este necesară.

„Dacă se va ajunge în situaţia în care Erste Group nu va putea asigura cei 750 de milioane din propriile resurse, atunci problema Austriei şi a Europei Centrale şi de Est va fi alta decât Erste (…) Vom fi atunci în mijlocul unei crize financiare de neînchipuit”, a declarat Andreas Treichl.

Şeful Erste a precizat însă că nu crede într-un astfel de „scenariu de groază” în 2012, an în care, a recunoscut el, situaţia nu va fi „roz”, dar, a adăugat bancherul, „nu văd venind peste noi o catastrofă”.

Potrivit testului de stres realizat de Autoritatea Bancară Europeană, Erste Group ar mai trebui să adauge la capital 743 de milioane de euro, conform datelor din trimestrul al treilea al anului 2011.

Sursa: NewsIn

Publicat in sectiunea : Economic - FinanciarComentariile sunt închise pentru Preşedintele Erste Group: Va veni o zi „când vom fi foarte mulţumiţi de România”

Cota de participare a României la capitalul social al FMI a fost majorată cu 781,2 milioane DST

Cota de participare a României la capitalul social al FMI a fost majorată cu 781,2 milioane DST

Executivul a adoptat marţi seară o Ordonanţă de Urgenţă privind majorarea cotei de participare a României la capitalul social al FMI.

„Nu este vorba de Pactul Fiscal, de fondul constituit la nivelul UE pentru a ajuta ţările în dificultate, ci de participarea la majorarea capitalului social al FMI, lucru stabilit încă din anul 2010”, a explicat ministrul de Finanţe.

Gheorghe Ialomiţianu a adăugat că „în anul 2010, Consiliul Guvenatorilor FMI a aprobat Rezoluţia 66-2 din 2010 ce prevede majorarea capitalului social al Fondului, prin creşterea cotelor ţărilor membre”.

Cota de particiapre a României este în prezent de 1,030 miliarde drepturi speciale de tragere (DST) şi majorarea se face cu 781,2 milioane DST, ajungând astfel la 1,81 miliarde DST. „Este vorba de a participa la majorarea capitalului social al FMI, lucru care s-a decis în 2010”, a insistat Gheorghe Ialomiţianu.

Sursa: NewsIn

Publicat in sectiunea : Economic - FinanciarComentariile sunt închise pentru Cota de participare a României la capitalul social al FMI a fost majorată cu 781,2 milioane DST