• Radu Berceanu spune că anul acesta nu sunt bani pentru construcţia de autostrăzi

    Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat sâmbătă, la Băilești, că în 2010 ministerul nu poate investi bani în construcția de autostrăzi din cauza deficitului bugetar impus de Fondul Monetar Internațional, transmite corespondentul NewsIn. Berceanu a mai precizat că anul acesta vor avea prioritate proiectele cu finanțare europeană nerambursabilă, investițiile în autostrăzi fiind abia pe locul…

    aprilie 26, 2010
  • Europarlamentari români şi bulgari cer ridicarea restricţiilor pentru muncitorii din cele două ţări

    Europarlamentarii bulgari Evgheni Kirilov (grupul Socialiştilor şi Democraţilor) şi Iliana Ivanova (grupul Partidului Popular European), împreună cu omologii lor români, au cerut în PE ridicarea restricţiilor pentru muncitorii din cele două ţări, relatează Focus News. Membrii bulgari ai Parlamentului European cer statelor membre UE să ridice restricţiile impuse pentru muncitorii români şi bulgari, la trei…

    aprilie 26, 2010
  • Membrii noi ai Camerei de Comerţ şi Industrie Cluj

    Societatea comercială ONCOS S.A. a devenit, din această lună membru a Camerei de Comerţ şi Industrie Cluj. Salutăm această decizie şi asigurăm conducerea societăţii de tot sprijinul cuvenit în noua calitate.

    aprilie 26, 2010
  • EXPUNERE DE MOTIVE LA PROIECTUL BUGETULUI DE VENITURI ŞI CHELTUIELI AL CAMEREI PE ANUL 2010

    În conformitate cu prevederile statutare care guvernează activitatea Camerei supunem astăzi, spre dezbatere şi aprobare, Adunării Generale a Reprezentanţilor Camerei de Comerţ şi Industrie Cluj (…)

    aprilie 23, 2010
  • Convocator

    În conformitate cu Art. 22 din Statutul Camerei de Comerţ şi Industrie Cluj, în data de 29 aprilie 2010, ora 10,00 în Clubul Oamenilor de Afaceri “Augustin Raţiu” de la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Cluj, str. Horea nr. 3, se convoacă Adunarea Generală Ordinară a Reprezentanţilor Camerei de Comerţ şi Industrie Cluj

    aprilie 22, 2010
  • Oportunitati de afaceri – International

    *Disclaimer* Informaţii transmise de Birourile de Promovare Comercial-Economică (BPCE) ale Misiunilor diplomatice ale României în străinătate (ambasade, misiuni permanente, consulate), sau au fost primite de către Ministerul pentru IMM, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale – Direcţia Generală Promovarea Exportului, din reţeaua externă a Birourilor Comercial Economice (BCE), pe care “Gazeta afacerilor” le pune la dispoziţia…

    aprilie 14, 2010
  • Vizita la Camera de Comerţ şi Industrie Cluj a consilierului comercial al Ambasadei Austriei la Bucureşti

    Vizita la Camera de Comerţ şi Industrie Cluj a consilierului comercial al Ambasadei Austriei la Bucureşti

    decembrie 15, 2009
  • Întâlnire de lucru între Camerele de Comerţ şi Industrie din Ungaria şi Camerele de Comerţ şi Industrie din România

    Întâlnire de lucru între Camerele de Comerţ şi Industrie din Ungaria şi Camerele de Comerţ şi Industrie din România

    iulie 4, 2009
  • Ambasadorul Italiei în România doreşte impulsionarea relaţiilor de afaceri dintre firmele clujene şi cele italiene

    Ambasadorul Italiei în România doreşte impulsionarea relaţiilor de afaceri dintre firmele clujene şi cele italiene

    mai 13, 2009
  • Vietnamezii sunt interesaţi să-şi extindă sfera relaţiilor de afaceri în judeţul Cluj

    Vietnamezii sunt interesaţi să-şi extindă sfera relaţiilor de afaceri în judeţul Cluj

    aprilie 28, 2009
  • CCI Cluj a fost vizitată de investitori străini interesaţi de parteneriate cu firme clujene

    CCI Cluj a fost vizitată de investitori străini interesaţi de parteneriate cu firme clujene

    martie 11, 2009
  • Academician Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR despre: criza financiară şi economica

    Academician Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR despre: criza financiară şi economica

    martie 3, 2009
  • CCI Cluj a deschis seria întâlnirilor dintre reprezentanţii mediului de afaceri şi organism care pot ajuta la accesarea de fonduri europene pentru investiţii

    CCI Cluj a deschis seria întâlnirilor dintre reprezentanţii mediului de afaceri şi organism care pot ajuta la accesarea de fonduri europene pentru investiţii

    februarie 15, 2009
  • TÂRGUL INTERNAŢIONAL DE MOBILĂ & DECOR+DESIGN 2009 DIN AUSTRALIA

    TÂRGUL INTERNAŢIONAL DE MOBILĂ & DECOR+DESIGN 2009 DIN AUSTRALIA

    februarie 15, 2009
  • Nokia România a devenit membru al Camerei de Comerţ şi Industrie Cluj

    Nokia România a devenit membru al Camerei de Comerţ şi Industrie Cluj

    ianuarie 27, 2009
  • Monitorul Oficial 30 octombrie-19 noiembrie 2008

    Acte normative cu incidenţă în materie fiscală publicate în Monitorul Oficial în perioada 30 octombrie-19 noiembrie 2008

    noiembrie 20, 2008
←Pagina anterioară
1 … 946 947 948 949 950
Pagina următoare→

Gazeta Afacerilor

Publicatie a Camerei de Comert si Industrie Cluj

Gazeta Afacerilor

    • Despre
      • Gazeta Afacerilor
    • Contact
Ilustrație cu o pasăre care zboară.