Flash Feed Scroll Reader

Arhivă | aprilie, 2012

Companiile de stat au datorii de miliarde la buget

Companiile de stat au datorii de miliarde la buget

Primii zece cei mai mari datornici la bugetul de stat aveau, la sfârşitul primului trimestru din acest an, o datorie cumulată de peste 5,739 miliarde lei, din care numai primii cinci din top aveau datorii de peste 5,416 miliarde lei, potrivit datelor publicate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF).
Compania Naţională de Căi Ferate ‘CFR’, se află pe primul loc în topul datorniciilor la bugetul de stat cu o datorie de peste 2,382 miliarde lei, din care 806,5 milioane lei sunt din taxa pe valoarea adăugată, 138,08 milioane din impozitul pe salarii, iar peste 1,436 miliarde lei din dobânzi şi penalităţi de orice fel. Pentru această companie s-au acordat înlesniri la plată, informează www.agerpres.ro.
Pe locul următor este Compania Naţională a Huilei (CNH) cu o datorie de peste 2,002 miliarde lei, din care peste 359 milioane din TVA, 95,7 milioane din impozit pe salarii, 8,079 milioane lei din accize, 1,372 miliarde din dobânzi şi penalităţi, iar peste 166,4 milioane din alte taxe şi impozite. CNH este aflată în administrare specială conform Legii 137/2002. Poziţia a treia este ocupată de CFR Marfă cu o datorie la bugetul de stat de 343,7 milioane lei, din care 1,75 milioane din impozitul pe profit, 185,8 milioane lei din TVA, 7,69 milioane lei din alte impozite şi taxe, iar 146,6 milioane din dobânzi şi penalităţi. Pentru această companie s-a început procedura de execurate silită.

Publicat in sectiunea : Economic - FinanciarComentariile sunt închise pentru Companiile de stat au datorii de miliarde la buget

Angajaţii clujeni din industria HoReCA, preocupaţi de kiturile educaţionale

Angajaţii clujeni din industria HoReCA, preocupaţi de kiturile educaţionale

Operatorii economici din turismul clujean doresc să înveţe cum îşi pot creşte calitatea serviciilor, o dovedeşte interesul acestora de a participa la evenimentele de informare privind dezvoltarea standardelor din domeniu.

Aproape 50 de firme locale, PFA-uri, intreprinderi familiale şi individuale din sectorul Hoteluri Restaurante Catering (HoReCA) şi-au delegat reprezentanţi pentru a fi prezenţi la Caravana Educaţională în Turism, desfăşurată pe 26 aprilie.

Angajaţii din turism au primit manuale de formare profesională, elaborate conform criteriilor europene, precum şi DVD-uri cu filme educaţionale. Printre cei partcipanţi la acţiune s-au numărat şi agenţii de turism de renume precum Eximtur, Unita, Atlasib şi Calibra.

“S-au prezentat la eveniment mai mulţi agenţi economici decât s-au înscris anterior. Scopul acestei caravane este de a-i ţine la curent pe furnizorii de servicii din zona HoReCa despre noutăţile din domeniu, iar informaţia a fost bine-venită pentru cei care activează în turism. Este în misiunea Camerelor de Comerţ şi Industrie (CCI) de a disemina informaţia şi de a ajuta la creşterea calităţii serviciilor pe care le oferă firmelor clujene”, sublinează Lucia Revnic, Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Programe Europene al CCI Cluj.

Manuale distribuite gratuit în cadrul acestei caravane vizează organizarea activităţii de agent de turism, organizarea activităţii din pensiunile turistice, comunicare în turism si orientare către client, promovare si marketing în turism, planificarea şi organizarea afacerilor în turism, dar şi ce însemnă să fii tehnician in turism şi organizarea activităţii de front office. Totodată, au fost împărţite participanţilor şi alte kituri educaţionale precum Manualul Ospătarului, Manualul Bucătarului, Manualul Cameristei, aceştia fiind informaţi şi despre funcţiile platformei e-learning www.fit-tour.ro.

Acţiunea a fost organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Cluj alături de Camera de Comerţ şi Industrie Suceava, beneficiar al proiectului strategic Fit to Tourism – FIT TOUR finanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.

Publicat in sectiunea : Economic - FinanciarComentariile sunt închise pentru Angajaţii clujeni din industria HoReCA, preocupaţi de kiturile educaţionale

Organizaţia Internaţională a Muncii: Tot mai multe joburi tind să dispară. Numărul şomerilor este în creştere

Organizaţia Internaţională a Muncii: Tot mai multe joburi tind să dispară. Numărul şomerilor este în creştere

Condiţiile de pe piaţa muncii nu vor reveni la nivelurile anterioare crizei din 2008 decât la sfârşitul anului 2016, cu doi ani mai târziu decât se estima anterior, în principal din cauza măsurilor prost concepute de reformă în câmpul muncii.

Numărul şomerilor din întreaga lume va creşte în acest an la 202 milioane, de la 196 milioane la finele anului trecut, astfel că rata şomajului va urca la 6,1%, estimează Organizaţia Internaţională a Muncii, agenţie din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, în raportul anual World of Work prezentat luni.

Cei care caută locuri de muncă pe termen lung sunt „demoralizaţi”, iar 40% dintre persoanele cu vârsta între 25-49 de ani care caută de lucru în state cu economii dezvoltate sunt fără ocupaţie de cel puţin un an, se arată în raport.

Piaţa muncii s-a deteriorat în ultimele şase luni în întreaga lume, dar mai ales în Europa, unde şomajul creşte puternic.

Uniunea Europeană, care generează circa 20% din producţia economică mondială, nu a reuşit încă să găsească un echilibru între austeritate şi creştere economică, după un deceniu de cheltuieli publice scăpate de sub control încheiat, se pare, cu o recesiune în W.

Numai şase state europene cu economii dezvoltate au înregistrat în ultimii cinci ani creşterea numărului de angajaţi – Austria, Germania, Israel, Luxemburg, Malta şi Polonia, relevă raportul citat www.mediafax.ro.

Publicat in sectiunea : Economic - FinanciarComentariile sunt închise pentru Organizaţia Internaţională a Muncii: Tot mai multe joburi tind să dispară. Numărul şomerilor este în creştere

Va fi deschis Centrul Bilateral de Afaceri România-Republica Moldova

Va fi deschis Centrul Bilateral de Afaceri România-Republica Moldova

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Vaslui anunţă inaugurarea Centrului Bilateral de Afaceri România-Republica Moldova, pe 24 mai.

Evenimentul se va desfăşura la Iași, în Aula Magna „Mihai Eminescu” Universitatea „Al. I. Cuza” Iași incepând cu ora 11.30, fiind inclus în cadrul Forumului economic „Investiții și parteneriate pentru relansare economică”.

Vor participa invitaţi din partea Guvernului României, Guvernului Republicii Moldova, reprezentanți ai corpului diplomatic, președinţi ai Camerelor de Comerț și Industrie din Regiunea Nord-Est, reprezentanți ai administrațiilor publice locale, precum și peste 250 de oameni de afaceri din cele două ţări.

Agenda evenimentului vizează intâlniri bilaterale, discuții interactive pe teme de interes pentru comunitățile de afaceri, mijloace și posibilități de finanțare a afacerilor, precum și alocuțiuni rostite de personalități marcante ale mediului economic și politic din România și Republica Moldova.

Confirmarea participării la eveniment se poate face până pe 18 mai 2012, la adresa de e-mail:claudiu.scoipan@gmail.com, persoana de contact Claudiu Scoipan.

Publicat in sectiunea : Economic - FinanciarComentariile sunt închise pentru Va fi deschis Centrul Bilateral de Afaceri România-Republica Moldova

Oportunităţi de afaceri la forumul România- Liban

Oportunităţi de afaceri la forumul România- Liban

Camera de Comert si Industrie a Romaniei – Camera Nationala, în parteneriat cu Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi Ambasada României de la Beirut, informează că, în perioada 3-4 mai 2012 o importantă delegaţie de oameni de afaceri libanezi stabiliţi in Africa de Vest se va afla în România.

Astfel, la Hotel Phoenicia Grand Hotel din Bucuresti, pe 3 mai, se va desfăşura un Forum de Afaceri România – Liban pentru Africa, cu participarea întregii delegaţii libaneze (31 de participanţi), din care fac parte, alături de vicepresedintele Camerei de Comert din Beirut, şi oficiali ai Ministerului Afacerilor Externe din Liban, ai Parlamentului libanez precum şi reprezentanţi ai presei din Liban.

Forumul de Afaceri cuprinde în prima parte o sesiune plenară privind aspectele şi relaţiile economice dintre cele două ţări, urmată de un cocktail şi întâlniri bilaterale între firmele participante, pe sectoare de interes comun. Principalele domenii de activitate ale societăţilor comerciale prezente la acţiune sunt productia, comerţul (import/export): produse alimentare, hârtie, ambalaje, materiale plastice, apă minerală, produse metalurgice, reciclare metale, electrocasnice, materiale de construcţii (aluminiu, lemn), produse petroliere, produse cosmetice, electronice, echipamente electrice si generatoare, articole sanitare si faianţa, bijuterii.

Componenţa economică cuprinde şi sectorul imobiliar şi financiar, cel al telecomunicaţiilor, bancar, turism si servicii, consultanţă, intermediere, transport maritim comercial.

Persoana de contact din cadrul Camerei Naţionale pentru înscrierea la eveniment este Daniela Paul, consilier de zonă, Direcţia Reprezentare Camerală, Biroul de Relaţii Externe, telefon: 021 319 00 88.

Publicat in sectiunea : Economic - FinanciarComentariile sunt închise pentru Oportunităţi de afaceri la forumul România- Liban

Pentru a salva Europa din criză, CE lucrează la strategie de investiţii de până la 200 miliarde euro

Pentru a salva Europa din criză, CE lucrează la strategie de investiţii de până la 200 miliarde euro

Comisia Europeană (CE) pregăteşte un plan de investiţii de până la 200 miliarde de euro, finanţate din surse publice şi private, pentru a revigora creşterea economică în Europa, au declarat surse europene pentru El Pais, preluat de Les Echos, citat de www.mediafax.ro.

Proiectul îşi propune să susţină investiţii în infrastructură, energie din surse regenerabile şi tehnologii avansate, cu participarea sectorului privat.

CE ia în calcul două variante pentru finanţarea proiectului, cum ar fi utilizarea de 12 miliarde euro din fondurile mecanismului de stabilitate pentru a atrage finaţari private, iar cealaltă opţiune presupune injecţii de capital către Banca Europeană de Investiţii, in partea statelor UE.

Prima dintre acestea, care are cele mai mari şanse să devină realitate, se bazează pe BEI şi Fondul European de Stabilitate Financiară.

Publicat in sectiunea : Economic - FinanciarComentariile sunt închise pentru Pentru a salva Europa din criză, CE lucrează la strategie de investiţii de până la 200 miliarde euro

Proiect de lege pentru înscrierea tuturor firmelor la Camera de Comerţ şi Industrie

Proiect de lege pentru înscrierea tuturor firmelor la Camera de Comerţ şi Industrie

Camera de Comerţ şi Indsustie Cluj a depus la Camera României un proiect de modificare legislativă în urma căruia să se introducă obligativitatea ca toate firmele înregistrate la Registrul Comerţului să fie înscrise în structurile camerale. Prin această măsură, Camerele ar putea întocmi un glosar elocvent  şi o bază de date actualizată asupra situaţiilor societăţilor comerciale active, a precizat conducerea CCI Cluj în cadrul Adunării Generale Ordinare, întrunite pe 25 aprilie. Propunerea legislativă a fost trimisă şi către Parlament pentru dezbatere şi ar putea fi promovată ca Ordonanţă a Guvernului.

“Iniţiativa propune o modificare a legii Camerelor de Comerţ (n.red. Legea335/2007, modificată prin Legea 39/2011) prin care toate firmele înregistrate să fie prezente şi la noi în schimbul unei sume modice, ceea ce ar contribui la o evidenţă mult mai clară a societăţilor comerciale din judeţ.  În acest fel ar putea fi creat şi un business directory. Noi, potrivit legii Camerelor, trebuie să realizăm catalogul firmelor, dar în acest moment nu putem folosi decât informaţii parţiale, iar prin adoptarea acestui proiect legislativ am putea să întreţinem şi să actualizăm catalogul cu noi informaţii de câte ori se întâmplă câte ceva sau apar schimbări”, a precizat directorul general CCI Cluj, Elisabeta Dumitrescu.

Efectele ar fi benefice pentru atragerea mai multor investitori la nivelul Clujului, întrucât studiile privind potenţialul judeţului sau diferite zone de interes ar fi mult mai uşor de întocmit. Totodată, demersul ar aduce beneficii mediului de afaceri local prin dezvoltarea strategiilor business to business, respectiv a colaborărilor şi parteneriatelor, şi facilitarea accesului la finanţări prin programele operaţionale sectoriale.

Publicat in sectiunea : Economic - FinanciarComentariile sunt închise pentru Proiect de lege pentru înscrierea tuturor firmelor la Camera de Comerţ şi Industrie

Topul proiectelor finalizate după cinci ani de luat bani de la UE

Topul proiectelor finalizate după cinci ani de luat bani de la UE

Ziarul Financiar a cerut oficialilor de la Ministerul Afacerilor Euro­pe­ne lis­ta proiectelor pe fonduri eu­ro­pene finalizate la cinci ani de când Ro­mânia a primit undă ver­de pen­tru a aduce în economie bani euro­peni.

Datele că arată că Trans­por­turile şi Me­diul, ministerele ce ar trebui să facă auto­străzi, drumuri naţionale, sisteme de canalizare sau gropi de gunoi nu au reuşit în cinci ani de luat bani europeni să termine niciun pro­iect cu impact concret în teren. Trans­por­tu­rile au terminat două pro­iecte, unul pen­tru măsu­ra­rea adâncimii apelor Du­nă­rii, respectiv un altul pentru pro­tecţia ecologică în cazul lu­crărilor de infrastructură. Si­milar, la Me­diu niciunul din cele mai mari cinci pro­iec­te finalizate nu in­clude o groapă de gunoi sau un sistem de canalizare.

„Problema a fost că după ce auto­ri­tăţile au făcut progra­me­le operaţionale şi axele nu au avut un mecanism de prioritizare. La acel moment, Autoritatea pentru Coor­do­narea In­strumentelor Structurale – instituţia care coor­do­na absorbţia până la crearea MAEur – nu pu­tea să spună unui minister ce pro­iect este mai im­portant şi ce alt proiect este mai puţin im­portant. În condiţiile în care nu a existat o prio­ri­tizare iniţială, autorităţile de ma­nagement au im­ple­men­tat ce proiecte au venit la rând”, ex­plică con­sul­tantul pe fonduri euro­pene Dragoş Pîslaru.

În acest context, Guvernul a publicat în ulti­ma parte a anului trecut o listă de proiecte pe fon­duri europene în valoare totală de 8 miliarde de euro, considerate ca fiind prioritare. Acum lis­ta cuprinde 150 de proiecte de investiţii în do­me­niul transporturilor, energiei sau mediului. Investiţiile derulate prin intermediul acestor pro­iecte sunt însă departe de momentul în care vor fi inaugurate. O mare parte din proiectele de pe lista de priorităţi aveau la sfârşitul lunii mar­tie grade de finalizare de sub 50%.

Sursa: Mediafax

Publicat in sectiunea : Economic - FinanciarComentariile sunt închise pentru Topul proiectelor finalizate după cinci ani de luat bani de la UE

Stiglitz: Europa se îndreaptă către suicid. Toate ţările sunt în austeritate, consecinţele economice vor fi cumplite

Stiglitz: Europa se îndreaptă către suicid. Toate ţările sunt în austeritate, consecinţele economice vor fi cumplite

Reputatul economist Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel, consideră că Europa este într-o situaţie „cumplită”, deoarece insistenţa pe austeritate împinge regiunea spre „suicid”.

„Nu a existat niciodată, într-o ţară mare, un program de austeritate încununtat de succes. Abordarea europeană este cu siguranţă cea mai puţin promiţătoare. Cred că Europa se îndreaptă către suicid„, a arătat Stiglitz la Viena, într-o întâlnire cu presa, transmite Bloomberg.

Guvernele din cele 27 de state membre UE implementează măsuri de austeritate cu un impact cumulat de 450 miliarde euro, pe fondul crizei datoriilor de stat din zona euro.

Totodată, datoria publică a statelor din zona euro a crescut anul trecut la cel mai ridicat nivel de la introducerea monedei unice, deoarece guvernele s-au împrumutat tot mai mult pentru a acoperi deficitele bugetare şi pentru a contribui la programele de salvare ale Greciei, Portugaliei şi Irlandei.

Dacă Grecia ar fi fost singura ţară din Europa cu buget de austeritate, autorităţile ar fi putut ignora problema, a spus Stiglitz

„Însă dacă ai Marea Britanie, Franţa, dacă ştii că toate ţările sunt în austeritate, consecinţele economice vor fi cumplite”, a spus economistul.

Deşi liderii zonei euro „îşi dau seama că austeritatea nu va da roade pe cont propriu şi că este nevoie de creştere economică”, aceştia nu au luat nicio măsură, iar „acordul convenit în decembrie este o reţetă care asigură moartea monedei euro”, a continuat el.

„Problema este că, prin euro, guvernele s-au separat de banca centrală şi de tiparniţele de bani, astfel că s-a creat o mare problemă. Austeritatea şi constrângerile apartenenţei la euro sunt o combinaţie letală”, a arătat Stiglitz.

În viziunea sa, cel mai probabil scenariu dacă liderii europeni vor continua să insiste pe austeritate este formarea unei zone euro mai restrânse, formată în jurul Germaniei şi Olandei sau Finlandei.

„Austeritatea ca soluţie va conduce la niveluri ridicate ale şomajului, inacceptabile politic şi care vor umfla deficitele”, avertizează el.

Sursa: Mediafax

Publicat in sectiunea : Economic - FinanciarComentariile sunt închise pentru Stiglitz: Europa se îndreaptă către suicid. Toate ţările sunt în austeritate, consecinţele economice vor fi cumplite

Ofertă firmă specializată în prelucrarea oţelului şi inoxului

Ofertă firmă specializată în prelucrarea oţelului şi inoxului

H.P. KAYSSER INTERNATIONAL, companie specializată în prelucrarea oţelului şi inoxului, doreşte să dezvolte relaţii de afaceri cu noi parteneri din România. Firma este reprezentantă a grupului H.P. Kaysser GmbH & Co. KG – Systemlösungen in Metall din Germania. (Web: www.kaysser.de).

Reprezentanţii societăţii informează că pun la dispoziţie servicii precum: debitare laser, îndoire/Abkant sudură MIG, MAG, WIG, împachetare şi livrare.

Publicat in sectiunea : Economic - FinanciarComentariile sunt închise pentru Ofertă firmă specializată în prelucrarea oţelului şi inoxului

Expoziţie pentru HoReCa, în Bulgaria

Expoziţie pentru HoReCa, în Bulgaria

În Bulgaria, la Sofia se va desfăşura o expoziţie internaţională pentru hoteluri, restaurante, catering şi echipamente pentru SPA. Evenimentul SIHRE, organizat de Agenţia Bulgarreklama şi Asociaţia Naţională HoReCa, este programat în perioada 7-10 noiembrie.

În paralel cu SIHRE vor fi integrate şi diferite manifestări care se adresează industriei alimentare, precum: Interfood & Drink, Meatmania,World of Milk, Bulpek şi Salon de Vin.

Obiectivul acestor expoziţii este de a prezenta inovaţiile, tradiţiile şi trendurile din construcţia, dotarea şi managementul hotelurilor, restaurantelor, SPA-urilor şi sălilor de fitness.

SHIRE oferă oportunitatea pentru extinderea şi dezvoltarea de relaţii de afaceri în zona HoReCa. Evenimentul are forma unei platforme în cadrul căreia pot fi expuse produse şi servicii ale companiilor specializate pe anumite nişe. De asemenea, pot fi contactaţi noi clienţi şi parteneri de afaceri.

Firmele interesate să participle la SIHRE se pot adresa la următoarele date de contact:

BULGARREKLAMA AGENCY Ltd.

147,Tsarigradsko Chaussee, BG-1784 Sofia, Bulgaria

Tel.: (+359 2) 9655 274; 9655 281

Fax: (+359 2) 9655 231;

Web: http: //www.iec.bg

e-mail: iec@iec.bg

National Association of Hotel,

Restaurant, Cafeteria

www.xopeka.com

Publicat in sectiunea : Economic - FinanciarComentariile sunt închise pentru Expoziţie pentru HoReCa, în Bulgaria

Fonduri insuficiente. Programele Rabla şi Casa Verde ar putea fi “îngheţate” în acest an

Fonduri insuficiente. Programele Rabla şi Casa Verde ar putea fi “îngheţate” în acest an

Programele Rabla şi Casa Verde ar putea fi blocate în 2012 din lipsă de bani la Administraţia Fondului de Mediu (AFM), a anunţat, miercuri, ministrul Mediului, Korodi Attila.

„Anul acesta avem un buget mult mai mic la fondul de mediu, de aceea suntem în imposibilitatea de a suplimenta fondurilor alocate programului Rabla, de exemplu. Suntem nevoiţi ca programul care a începutul anul acesta să se termine la cota alocată până acum, pentru că nu mai avem resurse financiare să suplimentăm”, a declarat Korodi Attila, într-o conferinţă de presă, citat de www.mediafax.ro

Programul Rabla ediţia 2012 a început în urmă cu nici o lună, fondurile destinate acestuia putând acoperi casarea a 30.000 de maşini vechi. În mai puţin de o lună, conform statisticilor Ministerului Mediului, obţinute de MEDIAFAX, au fost acoperite costurile pentru scoaterea din uz a aproape 12.000 de maşini, mai exact 11.927.

Publicat in sectiunea : Economic - FinanciarComentariile sunt închise pentru Fonduri insuficiente. Programele Rabla şi Casa Verde ar putea fi “îngheţate” în acest an

România, printre ultimele state europene la costul orar al forţei de muncă

România, printre ultimele state europene la costul orar al forţei de muncă

Românii sunt printre cei mai prost plătiţi angajaţi europeni pentru munca prestată într-o oră, potrivit unei analize publicată de consilierul de stat al primului ministru, Andreea Paul.

Costul orar al forței de muncă  din România a fost de peste 5 ori mai mic comparativ cu media UE.

Cele mai mari remuneraţii din sectorul privat au fost consemnate în Belgia, unde costul orar al forţei de muncă a fost de 39,3 euro. După care urmează Suedia cu 39,1 euro, Danemarca cu 38,6 euro, Franţa cu 34,2 euro şi Luxemburg cu 33,7 euro.

Cele mai mici costuri orare ale forţei de muncă au fost înregistrate în Bulgaria cu 3,5 euro, Lituania cu 5,5 euro, Letonia cu 5,9 euro, Polonia cu 7,1 euro şi Ungaria cu 7,6 euro.

Costul orar al forței de muncă a fost de 23,1 euro în UE  anul trecut, în creștere cu 0,6 euro față de anul trecut și cu 1 euro față de anul 2009, precizează raportul Eurostat

“În cazul României datele nu sunt disponibile pentru anul 2011, dar nivelul înregistrat în anul 2010 a fost de 4,2 euro, poziționându-ne pe penultimul loc în UE, înaintea Bulgariei.”, precizează Andreea Paul.

Publicat in sectiunea : Economic - FinanciarComentariile sunt închise pentru România, printre ultimele state europene la costul orar al forţei de muncă

Cât de „legal” este proiectul de lege privind circulaţia maşinilor înmatriculate în străinătate

Cât de „legal” este proiectul de lege privind circulaţia maşinilor înmatriculate în străinătate

Proiectul  de lege care vizează restricţionarea circulaţiei autoheviculelor înmatriculate în alte ţări a fost aprobat in sedinta de marti a Guvernului. Proprietarii autovehiculelor achiziţionate din străinătate vor putea circula in România timp de 90 de zile de la înregistrarea contractului de vânzare-cumpărare.

Însă, noile restricţii pe care Guvernul vrea să le impună celor care işi înmatriculează maşinile în străinătate riscă să ducă România în faţa justiţiei, la Curtea de la Strasbourg, după cum apreciază avocaţii de business, citati de DailyBusiness.ro.

Avocatul Gheorghe Piperea afirmă că decizia Guvernului de a interzice proprietarilor de maşini înregistrate în străinătate să circule în România peste intervalul menţionat încalcă legislaţia europeană. Acesta a specificat că practice este acelaşi tip de piedică pusă circulaţiei libere a mărfurilor.

„În timp ce Comisia Europeană recomandă eliminarea tuturor restrictţiilor legate de circulaţia maşinilor, noi venim cu o altă masură protecţionistă. Se va ajunge, din nou, la un proces la Curtea Europeană de Justiţie şi, cel mai probabil, reglementarea va fi eliminată”, a mai spus Gheorghe Piperea

„Guvernul a aprobat un proiect care, cu siguranţă, va fi respins de parlamentari. E absurd şi ilegal, privit din punct de vedere al aquis-ului comunitar. Se va intampla la fel ca şi cu taxele auto care au fost eliminate, rând pe rând”, a precizat şi avocatul Marius Georgescu.

Publicat in sectiunea : Economic - FinanciarComentariile sunt închise pentru Cât de „legal” este proiectul de lege privind circulaţia maşinilor înmatriculate în străinătate

Go International, program pentru dezvolarea relaţiilor de afaceri între firmele din Grecia şi din România

Go International, program pentru dezvolarea relaţiilor de afaceri între firmele din Grecia şi din România

În perioada 11-12, la Bucureşti va fi organizat GO INTERNATIONAL, eveniment care constă în promovarea şi facilitarea contactelor de afaceri şi de cooperare între firme greceşti şi române, dar şi din Ungaria, Republica Moldova, Polonia, Turcia şi Rusia

În cadrul Programului se organizează şi un Forum de Afaceri, dedicat aceleiaşi teme „Grecia – România: la intersecţia sinergiilor comerciale regionale”

Atât Forumul cât şi întâlnirile de afaceri, business-to-business, sunt sprjinite de Bancpost, Banca afiliată a Eurobank EFG Group în România, Camera de Comerţ şi Industrie a României şi Camera de Comerţ şi Industrie Eleno-Română .

Pentru relaţii suplimentare sau pentru obţinerea de date suplimentare asupra participării pot fi contactate următoarele date de contact: e-mail ecocom-bucharest@mfa.gr, tel. 021 210 07 48, 211 57 24, fax 021 211 98 93.

Publicat in sectiunea : Economic - FinanciarComentariile sunt închise pentru Go International, program pentru dezvolarea relaţiilor de afaceri între firmele din Grecia şi din România

Băncile, dezinteresate de programele guvernamentale pentru IMM-uri

Băncile, dezinteresate de programele guvernamentale pentru IMM-uri

În ciuda frecventelor anunţuri prin care băncile prezente pe piaţa din România afirmă că sunt interesate să se implice tot mai mult în finanţarea IMM-urile, participarea lor la programele guvernamentale este destul de redusă.În afară de programul Kogalniceanu, unde există 13 parteneri financiari care acordă credite cu garanţie parţiala de la stat, niciun alt program destinat IMM-urilor nu s-a evidenţiat în acest sens, comentează portalul www.conso.ro.

Cu toate că în acest an Guvernul a suplimentat bugetele destinate programelor guvernamentale, ceea ce se traduce prin mai mulţi bani destinaţi subventiilor, dar şi fonduri mai mari pentru garanţiile de stat la acordarea de credite, participarea instituţiilor de credit este redusă.

Ca exemplu ar fi programul START care oferă o subvenţie în valoarea de 10.000 de euro antreprenorilor debutanţi. În acest caz, CEC Bank rămâne singura bancă implicată, iar în 2012 şi BCR a transmis o cerere de participare.Explicaţia acestei atitudiuni retractile ar putea fi costurile prea mici pe care statul de impune in cazul creditelor acordate IMM-urilor, în opinia sursei menţionate.

Atât în cadrul programului START cât şi în cel destinat tinerilor antreprenori, dobânda maximă ajunge la Robor + 3%, la care însă se pot adăuga comisioane de peste 1% din valoarea creditului.

Publicat in sectiunea : Economic - FinanciarComentariile sunt închise pentru Băncile, dezinteresate de programele guvernamentale pentru IMM-uri