-
Pilon II: Contribuţia medie pe participant a fost de 40,5 lei în iunie,cu 28% mai mare ca în dec.2009
Contribuţia medie pe participant pentru care s-au virat contribuţii în luna iunie a fost de 40,50 lei, în creştere cu 28% faţă de nivelul din decembrie 2009 şi cu 22% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, arată un raport al CSSPP publicat joi. În decembrie 2009, contribuţia medie pe participant a fost de 31,59…
-
Bursele europene au închis pe roşu, pe fondul temerilor legate de încetinirea revenirii economiilor
Marile pieţe de capital ale continentului au închis şedinţa bursieră de joi pe roşu, investitorii fiind îngrijoraţi de încetinirea creşterii economice din China şi de datele macroeconomice din Statele Unite, în pofida succesului emisiunii de titluri de stat din Spania, informează Bloomberg. Astfel, indicele FTSE 100, al bursei din Londra, a încheiat ziua cu o…
-
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea a scăzut în primul semestru cu 47,4%, la 42.417
Numărul firmelor care şi-au suspendat temporar activitatea în primele şase luni din acest an a scăzut cu 47,4%, la 42.417, faţă de perioada ianuarie-iunie 2009, când şi-au întrerupt activitatea 80.646 de companii, arată datele transmise miercuri de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Cele mai multe companii care şi-au suspendat temporar activitatea în primul semestru…
-
Guvernul a aprobat trei noi standarde de cost pentru lucrările finanţate de MDRT
Guvernul a aprobat, miercuri, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), standardele de cost pentru reabilitare drum judeţean clasa tehnică III-V, modernizare drum judeţean clasa tehnică III- V şi sistem centralizat de alimentare cu apă în mediul rural. „Noile standarde de cost au fost elaborate deoarece până în acest moment nu existau astfel de…
-
Ministerul Economiei va avea 598 de posturi, cu 32% mai puţine, a decis miercuri Guvernul
Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri reducerea cu 32% a numărului total de posturi din Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, de la 875 la 598 de posturi, „exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului”, a anunţat miercuri seară ministerul. „Ministrul Economiei, Comerţului si Mediului de Afaceri, Adriean Videanu, a prezentat în şedinţa…
-
ANAF cere expertiză FMI pentru încadrarea în deficitul bugetar de 6,8% din PIB
Reprezentanţii ANAF au cerut experţilor FMI să vină cu propuneri pentru creşterea colectării veniturilor, astfel încât România să se poată încadra în ţintele de deficit convenite cu organismele internaţionale, a declarat, miercuri, pentru NewsIn, şeful fiscului, Sorin Blejnar. „Le-am cerut experţilor FMI să ne ajute cu propuneri, astfel încât să îmbunătăţim colectarea. Nu ne-am propus…
-
Finanţele au atras 1,08 mld. lei în depozite la 2 săptămâni, pentru care plătesc în medie 4,62% pe an
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras, marţi, în depozite la două săptămâni 1,08 miliarde lei (254 milioane euro), pentru care plăteşte un randament mediu de 4,62% pe an, au declarat pentru NewsIn dealeri bancari. La licitaţiile pentru titlurile de stat, MFP a preferat să anuleze o serie de licitaţii sau să atragă mult mai puţini…
-
MJ: Peste 6 milioane de lei colectaţi la bugetul de stat prin activitatea de publicitate mobiliară
În primele şase luni din 2010 au fost colectaţi la bugetul de stat peste şase milioane de lei din taxele de înscriere în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, cu peste 1,5 milioane de lei mai mult decât în perioada similară din 2009, informează Ministerul Justiţiiei. Potrivit unui comunicat remis marţi NewsIn de Ministerul Justiţiei…
-
Gabriel Biriş: Cota unică trebuie menţinută, însă trebuie aplicată fără excepţii
Introducerea unui sistem progresiv de impozitare ar crea discriminări şi ar spori evaziunea fiscală, pe când menţinerea cotei unice ar promova clasa medie, odată eliminate categoriile exceptate la plată, a declarat marţi pentru NewsIn Gabriel Biriş, partener al casei de avocatură Biriş Goran. Avocatul susţine că nici un guvern nu a făcut nimic până în…
-
Finanţele au luat numai 88,9 milioane lei prin titluri la 12 luni, la un randament mediu de 6,99%
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a vândut luni certificate de trezorerie cu discont pe 12 luni, de 88,91 milioane lei (20,9 milioane euro), pentru care plăteşte un randament mediu de 6,99% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR). Valoarea anunţată iniţial a licitaţiei era de 750 milioane lei, de peste opt ori…
-
CE susţine majorarea plafonului de garantare a depozitelor la 100.000 de euro
Comisia Europeană (CE) a remis luni Parlamentului European şi Consiliului Europei un pachet de măsuri care îşi propune să majoreze plafonul garanţiilor în cazul economiilor bancare la 100.000 de euro, şi să urce nivelul despăgubirilor investitorilor de la 20 la 50.000 de euro Astfel, pentru deţinătorii de conturi bancare, măsurile adoptate astăzi înseamnă că, în…
-
Bursele europene au închis pe verde, pe fondul avansului titlurilor energetice şi tehnologice
Marile pieţe de capital ale continentului au închis şedinţa bursieră de luni în câştig, pe o piaţă caracterizată de optimism pe fondul anunţurilor BP referitoare la oprirea scurgerii de petrol din Golful Mexic, dar şi în aşteptarea rezultatelor financiare din SUA. Marile pieţe de capital ale continentului au închis şedinţa bursieră de luni pe verde,…
-
Vasilescu(BNR): Prefer un nou acord cu FMI care să includă şi bani, dar numai pentru investiţii
România ar avea nevoie de un nou acord cu FMI care să nu includă bani, sau unul în care banii să fie folosiţi doar pentru investiţii, pentru că România are nevoie de investiţii „ca de aer”, a declarat sâmbătă, la Realitatea TV, Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR Mugur Isărescu. „Eu aş prefera să avem un…
-
Coface: Datornicii angajaţi la stat sunt mai conştiincioşi, doar 12,46% nu-şi plătesc ratele
Angajaţii din sectorul bugetar sunt mai conştiincioşi când vine vorba de plata ratelor la credite, doar 12,46% dintre ei regăsindu-se în baza de date a recuperatorului de creanţe Coface România în primele şase luni din acest an, arată datele companiei. Astfel, potrivit datelelor Coface România din prima jumătate a anului, din 76.693 datornici care nu…
-
Declaraţia şefului statului despre reducerea TVA, în atenţia presei de luni
Presa de luni acordă spaţii ample declaraţiei preşedintelui Traian Băsescu referitoare la reducerea TVA şi impozitarea pensiilor, precum şi reacţiilor venite din rândul clasei politice la propunerile şefului statului. Gândul titrează: „Băsescu şi Boc întreţin poporul cu taxa gonflabilă. De ce TVA „dat înapoi jos” nu va ieftini mâncarea”. În articol se arată că, în…
-
Boc: Am cerut CE realocarea a 124 mil. euro din fondurile pentru agricultură către infrastructură
Premierul Emil Boc a declarat duminică că a cerut Comisiei Europene ca 124 de milioane de euro din fondurile europene destinate programelor din agricultură, rămase neutilizate, să fie alocate pentru refacerea infrastructurii din satele inundate. „Am solicitat Comisiei Europene posibilitatea de a aloca 124 de milioane de euro din fondurile europene din cadrul programelor pentru…